Apostolii Călimanilor-Cariera de Sulf

Fosta Carieră de Sulf din Căliman-exploatarea sulfului din Căliman debutează odată cu anul 1971. 6 ani mai devereme, cercetările geologice, conduse de geologul E. Butnaru pun  în evidenţă rezervele de sulf nativ îintr-un con vulcanic secundar. Este începutul unei aşa-zise descoperiri care va modifica radical zona. La aproape 2000 m, apare peste noapte un oraşel, cu nouă blocuri de locuinte, clădiri de birouri, centrală termică, alimentară, bufet.  S-au ridicat platforme industriale, s-au asfaltat drumuri, apoi s-a trecut la felierea propriu-zisă a muntelui..

„Măi, aştia ne-au tăiat  muntele!”-Sulf Căliman, o poveste uitată

…am un prieten bun.  Cu siguranţă printre cei mai apropiaţi, dacă nu cel mai apropiat, de sufletul meu în momentul de faţă. Sunt puţini la ora actuală, dar el cu siguranţă e pe podium. De el o să scriu mai târziu… ei bine, acest om, etern camarad pe munte, îmi spunea odată la o discuţie, în urma unei postări pe facebook, care  începea cam aşa… Cui aparţine Călimanul?, printre tot felul de comentarii, următorul lucru: Călimanul aparţine lui Dan D., îi mulţumesc că ne duce şi pe noi să îl vedem, de câte ori are ocazia.”

Frumos spus, unul dintre cele mai măgulitoare comentarii din punctul meu de vedere…

Cu siguranţă, Masivul Călimani impune respect. Este ca un erou de la Cotul Donului, pe care îl vezi în viaţa peste ani. Sulful  i-a răpit un braţ (Negoiul Românesc), dar încăpăţânat rezistă. Scrutează zările prin turnul de control Pietrosu, iar nemărginirea cu siguranţă este a lui…

Cu alte cuvine Masivul Căliman este favoritul meu. Îl cercetez de căte ori am ocazia, atăt pe jos, dar şi cu maşina, forestierele lungi, fiind perfecte pentru genul de off-road pe care îl practic.

Ce mai… cum nu pot să stau pe acasă,  la finalul unei  frumoase săptămâni de toamnă, am luat drumul Călimanului. În compania, celor mai curajoase fete din gaşcă , 🙂  Mirela (soţia mea) şi Raluca, călătoria nu avea cum să dea greş. Obiectiv: 12 Apostoli, unul dintre cele mai importante locuri din Călimani, locul unde apostolii te salută politicos, bucuroşi să vadă oameni in jurul lor, mai ales ca stau de ceva vreme neclintiţi. Şi cum să nu fie frumos,  când într-una din localităţile de pe traseu sunt nevoit sa tractez pentru a porni cumva, o Toyota Landcruiser, imensă hardughie pe lângă Duster,  care mai avea după ea şi o rulotă unde rumega alene un ditamai cal . 🙂  Ce senzaţie de mândrie pentru mine când curajosul Duster, reuşeşte după o accelerare bruscă , o scurtă patinare a roţilor şi un iz de ambreiaj “frecat” să urneasca întreaga suită de agregate, Toyota pornind în spatele meu într-un nor de fum negru. Admiraţie din partea posesorului de cal, dar şi compătimire pentru el  din partea mea. Poliţistul de lângă noi vroia să îi dea amendă. Pentru ce? Nu stiu… am plecat bucuros, bucuros ca după o aventură off-road într-o baltoacă. “Fetiţa” se dovedise tare!   🙂

După un drum în plină noapte, regretând că Pasul Tihuţa este prea întunecat, Gura Haitii, destinatia noastra de la poalele nordic al Călimanului ne întâmpină cu accente moldoveneşti. Suntem totuşi în Bucovina. Pământ roşu în jur. Semn ca sulful lunatic încă mai tânjeste după victime. Mi-a plăcut întotdeuna mirosul din cabane, înainte de o urcare pe munte. Libertatea e doar a ta. Nu te mai deranjează nimeni. Cazare inspirat aleasa. Pensiunea Poarta Calimanului se dovedeşte draguţă. Produse naturale, în care regescul unt de casă îţi face cu ochiul.

Nu e timp de pierdut, nici măcar pentru un traseu tematic spre 12 Apostoli. Care e destul de uşor, la urma urmei… doar din această cauză e tematic. Meditaţii cu cafeaua sub nas, aburind de nerăbdare, totuşi. Îmi fac timp să agăţ pentru o discuţie o… posesoare de cal. Semn că, calul tractat nu şi-a spus încă cuvântul. Aşa sunt eu, vorba lui Nea Nicu, companion de nădejde:  “aşa m-ai agaţat şi pe mine la Negoiu”.   🙂

Fie vorba între noi… ce mai îmi place să vorbesc. Cred ca trăiesc cu vorba nu cu inima.

Numai că, chemarea crestei Călimanului urla în noi. Tare de tot, încât “speriat” că în faţă văd circurile glaciare de sub Platoul Reţitiş, nu văd intrarea la dreapta pe poteca tematică şi mă duc înainte… spre braţul amputat, Negoiul Românesc. Şoseaua urca alene. Neagra Şarului şi Gura Haitii, râurile “moarte” vin şi ele. Depaşim şi bariera firmei romano-maghiare care ecologizează zona. Ciudată combinaţie, semn că convieţuirea etnică, în armonie fiscală, sparge tiparele. Betonul dispare, apare macadanul. “Fetiţa” se zbenguie de plăcere. Garda mare la sol, suspensii bune, exact terenul de joacă pe care îi place cel mai mult. Eu ce sa mai zic… rally-raid pe 10 km.

Transcălimanul, pentru că despre  el este vorba, este drumul care porneşte din Gura Haitii, special construit pentru fosta Cariera De Sulf. Drum perfect pe prima porţiune, compus din plăci de beton imense, se transformă într-un drum de off-road, peste munte, perfect pe sectorul care urcă din fosta carieră, trece pe lângă Şaua Pietricelu şi coboară spre Topliţa, trecând Călimanul. Un drum perfect, ideal pentru aventură, unde ai de toate. Superb!

Liniştea ne învăluie. Raluca zice că e prea linişte. Îi dăm dreptate. Cine naiba suntem noi sa contrazicem realitatea. Muntele amputat ne priveşte din toate părţile. Circurile glaciare au ochi, iar locul amputat sângerează. Sângele e galben, chiar verde, semn ca sulful i-a furat roşul. Ce mai priveliste… dacă faci abstracţie de dezastrul ecologic, ai în faţă Vârful Pietricelu, sus de tot Reţitişul cu circurile glaciale, în dreapta creasta dintre Negoiul Unguresc şi Pietrosul Călimani. Iar în stânga înşiruirea compusă din Bradul Ciont, Iezerul Călimani (atenţie, vârful, nu lacul!). Sulful ne înconjoară din nou. Miroase puternic!

Vârful Bradul Ciont (1899 m)
Vârful Bradul Ciont (1899 m)

E drept, jos e cariera de sulf, începută prin anii  ’70 şi terminată în ’97, în virtutea unor ţeluri economice care ţin de… oameni, doar de oameni. Ciudat peisaj totuşi. Sus natura e stăpână, peisajul alpin e la el acasă, jos e dezastrul cu lucruri începute şi neterminate după ’97. Rana e adânca, iar pansamentul aplicat nu face faţă. Aciditatea e mare în zonă, iar rădăcinile copacilor nu ştiu asta, în momentul în care străbat orizonturile de sol. Mor imediat ce ating caţiva zeci de centimetrii.

Un singur martor de-a lungul timpurilor rezistă. Zâmbrul (pinus cembra), relict glaciar, e un rege totuşi, un fel de brad, care urcă fără nepăsare, până la 2000 m, sfidând vremurile mai reci de aici. Nu înţelege el, ce au avut oamenii cu casa lui. Încăpăţânat ca un zimbru, priveşte de sus, nepăsător si mândru. Lui, sulful nu i-a venit de hac!   🙂

Va urma…

 

Advertisements

9 thoughts on “Apostolii Călimanilor-Cariera de Sulf

  1. Doamne, ce frumos e!
    Mai ca as fi tentat sa incerc o traversare cu Matizul.Ceea ce nu prea e indicat.
    Poate gasesc pe cineva cu chef sa calcam zona.
    Astept urmarea.
    Multumesc, pina acum!
    Pot sa visez pentru la vara.

    Like

      1. Multumesc, dar nu cu Matizul!Are telescoape pe gaz si asa scutura, ca-ti ceri moartea.
        Dar daca gasesc pe cineva cu chef de munte si merg in zona, te anunt!

        Like

  2. Bine scris materialul, si cu vorbe, dar si cu inima. Despre prietenie pot spune ca ii o variabila foarte valoroasa, mai presus de utlaje si alte atribute (as fi vrut sa spun lucrul acesta in cuvinte mai simple). Salutari Calimanului si din partea mea, daca mergeti acolo in weekend.

    Liked by 1 person

    1. Salut Georgica,
      Vad ca te-ai recunoscut in mica descriere. Sper ca ni te vei alatura cat de curand. Grupul are nevoie de tine. Cu bine camarade! Te voi saluta direct de pe Pietrosu…duminica! 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s