Povestea Mielului de Crăciun

Zilele Crăciunului mi le-am petrecut la Blaj. Am plecat cu gândul că voi sta în casă, cu toate că ştiam foarte bine în adâncul sufletului meu, că nu va fi aşa. În prima zi a Crăciunului, soarele zâmbea nepăsător. Parcă habar nu avea… afară era totuşi luna decembrie. În prima parte a zilei, îmi era ciudă…de ce oare nu am venit eu cu Vitara. Ce vreme superbă e afară, numai bună de umblat pe dealuri. Dupa orele amiezii, normal, îmi reproşam lipsa echipamentului. Am luat totuşi hotărârea să ma descurc cu ce am şi să plec pe jos spre pădurea copilăriei mele, Pădurea Cărbunare.

 

Fiecare generaţie blăjana, a mers cel puţin odată să facă un grătar la Cărbunare. Ziua de 1 Mai era un clasic al acelor vremuri. Gratarul era cuvântul de ordine, uneori prelungit, printr-o şedere la cort, câteva zile, chiar. Situată în vecinătatea oraşului, starea actuală a pădurii este uşor alterată. Ca peste tot, se taie legal sau ilegal.

Elementul inedit al acestei păduri este prezenţa pe un vârf de deal al unei bisericuţe. Construită de credincioşii greco-catolici în anul 1933, după modelul unei bisericuţe din Franţa, unde a apărut Fecioara Maria, locul este frumos şi liniştit. Când eram copil, aici era doar ea. Acum locul este îngrădit, există o incintă acoperită pentru pelerini, iar undeva lăngă, o mică reşedinţă. Nu ştiu a cui este, dar locul nu mai este atăt de sălbatic, aşa cum era odinioară.

Am urcat nepăsător dealul spre bisericuţă. Atras de o ciocănitoare neagră cu ciocul galben, care se lupta cu un copac, am părasit traseul. Am intrat în curtea amenajată sarind gardul. Nu îmi iasa niciodată urmăritul regulilor. Mă uit spre modernismul religios  apărut. E totuşi linişte şi pace..prea multă. Hotărăsc că vântul de pe coama delalului o să îmi pice mai bine. Nu de alta, dar ştiu că trebuie sa văd Trascăul. Lucru care se şi întâmplă. Frumoşii munţi de lângă noi..îi salut respectos şi mă indrept spre Pădurea Comnoşi. Ce aventură am avut odata aici cu  un “zimbru” românesc, mecanizat…un ARO…ce off-road involuntar am făcut…prin liceu era, alaturi de un bun prieten pe atunci..Lae…a da era şi Miţă.  Ne-am împotmolit în vie. Cu tractorul am mai ieşit, semn că totuşi şi zimbrii au limitele lor. A urmat o noapte bahică la cort. Vremuri de poveste!

Era totuşi prea linişte..Cobor către Valea Vezii, o vale preferată, cea mai preferată. Lungă, făra apă şi fără zăpadă este foarte pustiită de vremuri. Altădată, strugurele era cultivat. Acum doar terasările mai au aduceri aminte din alte vremuri. De data asta comuniste…pot fi şi de poveste J. Gata!..umblu de 7-8 km. Hotărăsc să mă îndrept spre casă. Valea Vezii nu mă vrea, însă.Îmi trimite de nicăieri un behăit sau ceva legat de… disperat oricum. Intru în acţiune. Oi nu sunt, de unde vine? De undeva de sus, de pe versantul celălalt. Alerg înspre acolo. O fi vreun câine sau câini abandonaţi. Nu pot să îi las acolo. Odată am mai salvat 5 bucăţi. Văd o mogâldeaţă albă. Pisică abandonată, îmi trece brusc prin cap. Mă infior. Nu îmi plac animalele care suferă. Nu mă pot uita nici la documentare. Ajung şi văd un miel proaspăt fătat, abandonat. Nu stiu ce să fac. În jur nici o turmă de oi… Am totuşi două planuri…ştiu că undeva mai jos este o stână.În cazul în care nu rezolv nimic acolo, o să îl duc acasă să îl cresc eu. La Blaj…iau mielul, îl bag sub bluză. Direct pe piele. O iau la sănatoasa pe o vale parcă mânioasă pe mine. Inima bate din ce în ce mai tare. Mielului îi dau un deget. Începe să sugă. E totuşi viguros. Vântul începe să bată şi mai tare. Doar soarele e pe boltă şi pe deasupra amic bun cu mine. Ştiam eu că nu mă abandonează. Ajung la stână, dar nu e nimeni. Mă pricopsesc şi cu 3 dulăi cu lemne la gât. Pun mâna pe topor. Ce bine că l-am luat, alături de băţul de trecking. Câinii mă însoţesc mai mult. Scap..oricum nu îmi era frică de ei. Când ma va muşca vreunul, va murii sigur J. Caut turma de oi. E pe undeva, pe aici…o văd pe un deal. Sprint pe pantă! Intru in turma mai ceva ca…câinii fug în toate direcţile, iar ciobanul urlă la mine. Îi scot de sub bluză mogâldeaţa albă. Om al păşunii întelege despre ce e vorba. Abandon al unei oi. Există şi oameni care abandonează. Dar e o alta poveste…prindem singura oaie care avea un miel, deci lapte, din turmă. Impropriu spus, prindem. Placaj exemplar executat. Stropit cu lapte direct din ţâţă pe bot, micuţul ia ţâţa în gură. Diseară o sa sugă de la biberon, lapte de vacă cu gris. Baciul Toader dă măna cu mine. Mă întreabă ce fac aşa singur pe aici. Mă plimb…sunt dealurile copilăriei mele. “Sufrageria” mea…unul din locurile de lângă noi. Ne strângem mâinile.

Plec mulţumit. Murdar de placentă si sânge pe sub tricou, îmi frec mâinile satisfăcut, ca după o treabă bine făcută. Ştiam eu că valea mea preferată nu e supărată pe mine…de Craciun mi-a făcut cel mai frumos cadou.

Advertisements

5 thoughts on “Povestea Mielului de Crăciun

    1. Salut Anda si multumesc ca ai trecut pe aici 🙂
      Vorba asta am auzit-o prima data de la un ghid din Muntii Buzaului. Frumoasa! Eram la Chiliile Rupestre un loc mistic, pe care ti-l recomand. Intrebat de cineva din grup, ce se va intampla in urma unei catastrofe la nivel planetar, ghidul a raspuns simplu: doar cei care iubesc natura vor supravietuii 🙂
      Drumuri Bune, Drumuri de poveste sa ai…Anda 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s