Valea Îngerului

Biserica Lutherană din satul Mighindoala
Biserica Lutherană din satul Mighindoala

“… nu prea există îngeri pe aicea, nu prea există decât pădure, doi-trei oameni, care şi ăia vin şi pleacă, multă muncă şi… cam atât… a rămas doar numele, care se referă într-o formă sau alta la un anumit înger… sau poate că nu l-am întâlnit eu.” Citatul de mai sus îi aparţine pictorului Tara Von Neudorf, rostit în excelentul film documentar realizat de Alex Iacob, George Pancencu şi Robert Casmirovici, Engelthal- Valea Îngerului”

 

       Satul Mighindoala, aparţine administrativ comunei Şeica Mare (jud Sibiu), ocupând un areal situat în partea central estică a teritoriului administrativ al comunei, fiind cea mai izolată aşezare din cadrul comunei. Din punct de vedere geografic, coordonatele satului sunt 45°59’58.40″N latitudine nordică şi  24°16’46.89″E, longitudine estică, altitudinea fiind  de 557 de metri deasupra nivelului mării. Legătura cu satul Buia, se realizează prin DC 5A, iar de aici mai departe, legătura cu centrul de comună, satul Şeica Mare se face prin DJ 141 A.  Satul, din punct de vedere geografic, aparţine Podişului Hârtibaciului (Dealurile Şoalei).

Amplasarea  în teritoriu
Amplasarea în teritoriu

        Comuna  Şeica Mare este localizată în partea de nord-vest a judeţului Sibiu, la 30 km de municipiul Sibiu, la 28 km de municipiul Mediaş şi la 12 km de oraşul Copşa Mică. Legătura cu centrele urbane amintite anterior, se realizează prin intermediul DN 14.

         Unicitatea  acestui sat este dată de depopularea masivă la care a fost supus, în prezent nemaiexistând nici un locuitor stabil. La 1900, conform recensământului din acea perioadă satul avea 209 locuitori, din care 139 români, 9 unguri şi 61 germani. Conform recensământului din anul 1975, în satul Mighindoala erau înregistraţi 227 de locuitori, din care 143 români, 8 maghiari şi 76 saşi. În anul 2011, în sat mai locuiau permanent 2 locuitori, pentru ca începând cu anul 2013, satul să nu mai fie locuit de nici o persoană. Pe timpul verii, din raţiuni  agricole, un număr de maxim 2-3 persoane, locuiesc ocazional pe teritoriul satului. În anul 1975 vatra satului era alcătuită din aproximativ 75- 80 de case, pentru ca în prezent să mai existe 10-12 case, aflate în diferite stadii de degradare.

           Într-o vreme în care eram foarte pasionat de bisericile fortificate săseşti, auzisem despre satul Mighindoala. Nu ştiam că este depopulat. Ştiam că are o biserica săsească pe care la un moment dat urma să o vizitez. La fel ca multe alte sate, în care mai demult trăiau saşii. Erau vremuri în care respiram biserici fortificate. Între timp, pasiunea s-a mai potolit, dar se menţine încă la cota de interes.

             În primăvara anului 2014, am cunoscut satul Mighindoala, prin intermediul lui Alex Iacob (Reptilianul). Om al Bucureştilor, băiatul m-a atras în momentul în care s-a înscris într-un grup pe facebook, despre biserici fortificate săseşti, creat şi uitat de mine într-un colţ al facebook-ului. Alex urma să vină la Mighindoala în zilele Paştelui, aşa că ne-am hotărât să mergem şi noi. Asta înainte să ştiu că în două zile consecutive voi vizita două sate părăsite: Deleni-Obârşie şi Mighindoala.

            Ca să ajungi la Mighindoala trebuie să treci mai întâi prin satul Buia. Fostul castel al lui Mihai Viteazul, pe timpul campanilor de la Şelimbar te întâmpină serios, sobru şi… grav. E şi normal, stadiul de ruină avansată în care se află, făcându-te să nu mai zâmbeşti. Vorba lui Alex, fiecare loc are o poveste pe care trebuie să o descoperim. Având un număr mare de proprietari, de diferite naţii şi poziţii sociale, de-a lungul timpului, care s-au îngrijit de el, taman ultimul, Statul Român, nu mai are grijă de el. Castelul avea un fost puţ prevăzut cu lănci în care, prin intermediul unui horn care astăzi nu mai există, erau aruncaţi pedepsiţii vremurilor trecute. Să fie un motiv pentru conducătorii noştri… destul de bine întemeiat 🙂

            Legendele locului te învăluie brusc. Voci care răzbat din perete s-ar fi auzit pe o filmare mai veche de-a lui Alex. Cu siguranţă au fost cele câteva măicuţe, care uitând de cele sfinte au trecut bariera, savurând în tihnă plăcerile lumeşti. Tihna le-a fost eternă din păcate pentru ele, fiind zidite sub tencuiala groasă a pereţilor. Semn că şi la alte case, Ana este prezentă. Noi nu am auzit şi nici nu am văzut nimic. Nici măcar comoara lui Mihai Viteazul ascunsă într-o piele de bou, undeva lângă castelul în ruină. Sunt câţiva care s-au încumetat să caute în zonă. Loteria legendelor e la mare căutare.

            Urmează Mighindoala. Vitara devine neîncăpătoare… din nou aş spune. Alături de mine, Mirela şi tatăl meu. Alex are şi el un părinte cu el, mama lui. Lângă el prietena lui şi mama ei. Semn că toate generaţiile vor să cunoască Mighindoala. Lucru de bun augur, numai că nu cu maşinuţa cu care au venit. Un Renault bun pentru străzile şi drumurile asfaltate şi nicidecum pentru drumul de pământ care urcă la Mighindoala, pe o distanţă de aproximativ 5 km. Stabilim să urcăm cu ambele maşini până unde se poate, drumul fiind uscat, urmând ca dacă au probleme să îi preluăm noi. Probleme nu au fost în drumul spre satul părăsit. Probabil ne-a ocrotit îngerul din valea unde şade satul părăsit. În dialectul german (săsesc) Mighindoala sau Enghelthal, se traduce cu expresia Valea Îngerului. Cu siguranţă, satul se află într-o vale… dar îngustă (Engenthal). Câteva case părăsite mai compun satul. Reginele sunt cele două biserici, cea lutherană (săsească) şi cea românească, luată de vremuri greco-catolicilor şi dată pe gratis ortodocşilor. În numele aceluiaşi Dumnezeu, pe care românii l-au descoperit şi în biserica săsească, imediat ce biserica lor s-a prăbuşit din cauza alunecărilor de teren. Înclinau spăsiţi capul la auzul cuvântului Isus Hristos (Jesus Christus) rostit de preotul german, în timpul ultimelor slujbe din localitate, ţinute acum mai bine de 20 de ani. Atât înţelegeau, dar le era de ajuns.

         Poveştile lui Alex îmi colorau ziua. La marginea satului ne întâmpina o cruce. Unul din ultimii oameni ai satului a murit aici. La umbră, în tihnă. Coratorul bisericii româneşti, în timp ce venea de la târg, de la Buia, s-a aşezat să se odihnească. Lui, vremurile, i-au făcut cadou o cruce. Strâmbată de aceleaşi vremuri, ea întâmpină pe oricine mai vine în sat.

          Numai în tihnă nu a murit ultimul sas din localitate. Din cauza plictiselii s-a sinucis, dându-şi foc, împreună cu podul unei vechi case. Spiritul lui ar mai domnii peste coclaurile Mighindoalei. Cu siguranţă nu se împacă cu îngerul satului. Dar aşa e viaţa, unul bun şi unul rău. Care o fi răul totuşi… sau bunul? Cu siguranţă, „bunul” este  Tara von Neudorf, pictorul, care mai şade aici temporar şi care a concesionat biserica săsească. Vrea să picteze istoria saşilor… şi pe îngerul pe care nu îl vede nimeni, dar care există. Ne-a ocrotit şi la întoarcere, până la o baltă unde Renault-ul a cedat. I-a dat aripi Vitarei însă, care a salvat situaţia, într-o  zi de Paşte superbă, cu bune şi cu… bune, pentru că aşa e în viaţă, până la urmă… binele învinge…

         Lăsăm în urmă „Valea Îngerului” savurând undeva mai jos, un cârnat fript. Mirosul de fum şi carne friptă mântuie locul… în locul unde nu mai există oameni, e bine, e linişte şi  totul e… pe gratis. Mai ales liniştea…

Advertisements

12 thoughts on “Valea Îngerului

  1. La cati bani arunca ministerul culturii pentru biserici aducatoare de bani, care s-au inmultit ca ciupercile…pacat ca raman vestigii in paragina…ca nimeni nu aloca bani decat “electoral”, banii cuveniti culturii. Oare numai bisericile populate de popi sa faca parte din vestigile ce trebuie conservate?! Intrebare pertinenta, dar impertinenta pentru culturnicii nostri…inculti.

    Liked by 2 people

    1. Mda…cam ai dreptate. Urmez un studiu masteral, unde am elaborat printr-un proiect un traseu turisti-cultural, atat de picior cat si de “nisa”…mijloace motorizate, biciclete. Prin renovarea catorva case din Mighindoala la care s-ar adauga povestile din spatele fiecarui loc, ar constituii tot atatea premise pentru un turism favorabil regiunii si tarii. Nici eu nu inteleg de ce Romania prin guvernul sau, nu se preocupa de ceva foarte usor de rezolvat si care ii poate aduce bani si prestigiu. Microregiunea Hartibaciu este unica prin impletirea dintre peisajul natural si principala ocupatie a locuitorilor, agricultura. Cumva, Printul Charles, stie el ce stie….

      Liked by 2 people

      1. Printul Charles, tu, eu, fiecare din acelasi motiv STIM de ce si cum. Pana la urma este la mintea unui om “normal”. Problema este ca noi nu am avut NICIODATA guvernanti “normali”, ca normalitatea trebuie sustinuta benevol, ea nu are ecou in zonele puterii. Acolo functioneaza proiectele(hotiile) pe termen scurt si foarte scurt, de la un mandat la altul. ATAT ! La asta se reduce toata filosofia de doi lei a guvernantilor nostri. Motiv pentru care ceea ce faci tu si cei ca tine, este IMPORTANT. Problema este ca trebuie ATRASI cati mai multi oameni in aceste proiecte reale, de bun simt pana la urma si cum la noi castiga teren in mod alarmant sintagma :”mie ce-mi iese?!”…avem o problema…de fapt aceiasi.

        Liked by 1 person

  2. Sa speram ca cineva se va destepta…pana atunci, va invit la Mighindoala si alte cateva locuri, unde timpul a stat in loc. In Romania sunt destule, nu trebuie sa cheltuim o avere pentru a le vedea si sunt locuri salbatice unde omul a “uitat” sa mai intervina 🙂

    Like

    1. :)) daca e sa glumim, avem uitate valorile a doua neamuri, cel romanesc si cel sasesc, prin bisericile care mai sunt in fostul sat. Ramane ideea de baza, Podisul Hartibaciului, prin ceea ce ofera la ora actuala, este locul perfect al contrastelor, al omului care iubeste ineditul locului

      Liked by 2 people

    1. Multumesc…geograf- scriitor. Apropo, citesc o carte scrisa de un geograf scriitor, Tiberiu Naum, Monografia Calimanului, scrisa prin 1988…sa vezi exprimare din sfera tehnicului si a literaturii…superba! 🙂

      Like

  3. Fain articolul si faine si pozele! Bravo felicitari!!! dar trist cand te gandesti ca face parte din istorie, si mai ales din identitatea acestui neam sau popor sau oameni sau loc…..:( incet incet o sa dispara si o sa ramina pozele…. scrierile si blogurile 😦

    Liked by 1 person

  4. Ca si la celalalt sat parasit, Deleni-Obarsie, asta e realitatea din pacate, dar aceste locuri au farmecul lor, asa cum sunt. Putina grija sa nu dispara cu totul si e perfect..apoi…exodul din aceste sate, din punctul meu de vedere nu se datoreaza nici comunismului si nici capitalismului hulpav pe care il traim, ci…industrializarii, urmata de modernism si nevoii de comoditate. Da e pacat! Dincolo de toate, trebuie sa mai mergem 🙂 Mai sunt si altele, care trebuiesc descoperite, doua chiar langa noi, unul il sti, langa Sighisoara, al doilea e surpriza 🙂 Am si fost!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s