Zespezelul şi învăţămintele sale

În imaginile de mai sus, avem două tipuri de accesorii, folosite în timpul incursiunilor pe care le facem iarna, pe munte. În fotografia din stânga, avem doi pioleti de tură, buni pentru pantele uşor înclinate, acoperite cu gheaţă, cu ajutorul cărora putem să ne şi căţărăm sau să găsim puncte de sprijin, iar în cazuri extreme, putem frâna cu ajutorul lor. În imaginea din dreapta, avem o pereche de colţari, folosiţi după cum probabil şi voi bănuiţi, în turele montane pe zăpadă îngheţată sau pe gheţari. Ambele produse le-am achiziţionat recent, de maxim 1 săptămâna, dând o mică avere pe ele, pentru mine şi mai ales pentru a le avea atunci când o sa fie momentul.

În afară de cunoştinţe pur teoretice, documentarea despre cum se folosesc, fiind făcută temeinic, practic nu am exersat nimic, neavând un îndrumător, iar când am avut ocazia, nu m-am dus, din motive personale…chiar şi aşa, doar cu cunoştinţele teoretice, aceste două categorii de accesorii, trebuiau să fie în rucsacul meu şi al Mirelei, duminică, în timpul unei banale ture pe Zespezel. Eu aşa am considerat-o, ignorând “frica” pe care într-un anumit grad, trebuie să o ai pe munte, aceea frică constructivă.

În fotografia de mai jos, aveţi bucuria unor fete care au reuşit să escaladeze, poate o să râdeti, micuţa pantă de sub Vârful Zespezel…plină cu gheaţă…de fapt un jgheab…

Bucuria lor, pe deplin meritată, se manifesta, în deplină concordanţă cu gradul de dificultate al reliefului…domoala coborâre  pe Creastă Celor 7 Poieni, Munţii Gurghiului.

Să revenim…în această tură, începută cumva că o ocazie de a nu stă acasă duminică, mai ales că o parte din vitejii băieţi din Club Adventure Life, plecau în Munţii Rodnei, având o oprire în “gara mică” numită Suhard, am plecat pe un traseu aproape clasic în zonă, Vârful Zespezel, Masivul Gurghiu. Într-o formaţie inedită, cel puţin pentru Duster-ul care fremăta duminică dimineaţă în parcarea din faţa blocului, alcătuită din 4 fete şi eu, am plecat spre satul Neagra, comuna Lunca Bradului, punctul de întâlnire cu Carmen şi Cosmin, cu care v-aţi mai întâlnit aici. Alături de ei, Eugen şi simpatica Geanina, de pe plaiuri olteneşti, din locul unde Dunărea înghite Oltul, mai precis localitatea Islaz. Cu siguranţă, locul unde Tudor Vladimirescu rostea celebra proclamaţie de la Islaz, şi-a lăsat amprenta asupra fetei, ambiţia şi curajul fiind la loc de cinste…plus ochii albaştri

Din Duster, au coborât, una câte una, în ordinea numerelor de pe tricou, care nu au legătură cu nimic: Andra-suceveancă, moldoveancă nu bucuvineancă imperialistă, vorba unui bun amic de aici, Monica-fata ce face parte din a 6 generaţie ce îi urmează lui Horia, cel din gaşcă cu Cloşca şi Crişan, la fel de vitează ca şi predecesorul ei, Helen, blonda săsoaică, rămasă la noi din fericire..pfuu!, …pe care de câte ori o văd, o asemăn, fără să citesc nici măcar un rând cu…Brünnhilde, eroina unui poem din mitologia germană, de care am auzit prima dată în filmul Django. Această Brünnhilde, în mitologia, de data această, scandinavă, făcea parte din rândul luptătoarelor femei, în războaiele imaginare sau nu, ale folclorului scandinav. Bineînţeles…blondă! Curioase analogii naşte mintea umană…iar în  dreapta mea, Mirela, admirabila mea soţie, bănuind-o de multă vreme că ar avea ceva gene ruseşti 🙂

De la stânga la dreapta: “Fetiţa”, Geanina, Andra, Monica, Helen-de ce oare are un brad între pricioare? :)… Mirela pe bârnă, nu de alta, dar lângă era numai nişte gheaţă :))

…şi dacă tot am pomenit de nemţi şi ale lor curioase legende, ascensiunea spre  vârful, de aproximativ 1300 m, s-a făcut urmând traseul turistic care însoţeşte Pârâul Scwartz şi care ajunge în Poiana Scwartz, locul unde mai nou, într-o fosta cabană de vânătoare, nişte ucrainieni, vara fug de ruşi şi vin aici să ne taie nouă pădurile. Acum nu i-am mai găsit. Probabil se vor întoarce la vară.

Ce legătură au totuşi cele două poze din deschiderea articolului….după o urcare liniştită prin pădure, a urmat ultima porţiune până pe Vârful Zespezel, o uşoară căţărare, pe care vara o execuţi din două mişcări. După ce mi-am dat seama că ne va fi greu, am reuşit, cu chiu cu vai să mă urc pe panta îngheţată, ajutându-mă de tot felul de accesorii montane, numai de colţari, piolet sau coarda nu. Mai precis, crengi uscate, rădăcini pe care le descopream sub gheaţă, pietre şi muchii ascuţite. Ale mele accesorii, stăteau între pat şi perete, numai să nu ruginească cumva…Doamne, Doamne!

M-am sprijint pe pantă, în mijlocul ei, în fund, stand cu picioarele proptite în două rădăcini şi într-un brad. Fiecare “domniţă” era tractată şi catapultată pe vârf. Doar Helen s-a împotrivit, involuntar, nu ştiu cum, făcând drumul de două ori şi în sens invers 🙂

M-am rugat cerului să nu păţească ceva. . Mai mult sau mai puţin, fiecare am alunecat pe panta îngheţată, de câţiva zeci de metri. Capul, protecţia lui era vitală…până la urmă am scăpat, ajungând cu bine pe vârf, de unde priveliştea ne-a încântat privirile.

Liniştita noastră plimbare, s-a transformat într-o aventură, acum la rece, pe cinste, dar care se putea termina tragic. Rămâne memorabilă, faza când profitând de picioarele lungi, Brünnhilde a noastră, a ajuns la mine fără ajutor. I-am transmis un compliment oacheş, înglobând în el şi femeile cu picioare lungi din toată lumea, evocând capacităţile lor…magnetice… eroina noastră s-a relaxat, a urcat spre vârf, numai că…brusc cineva a trecut pe lângă mine în viteză într-un urlet prelung. Era Helen, care se întorcea din nou, de unde a plecat. De data asta, a rămas doar fără ochelari şi….ghiozdan, căzut undeva în prăpastia Zespezelului….

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

PS-am mers în cea mai intensă tură de munte, din câte ture am mers eu în ultimii doi ani. M-am simţit extraordinar iar grupul s-a mulat perfect pe ce condiţii am avut. Fără mofturi, fără strâmbături, doar cu cu lungi reprize de ras. Mulţumesc tuturor!

Notă: Vârful Zespezel, este situat în Munţii Gurghiului, munţi vulcanici, find din punct de vedere geografic un corespondent peste Mureş, al Vârfului Scaunul Domnului din Masivul Călimani. Ca şi acesta, Vârful Zespezel este un rest de platoul vulcanic, situat la marginea unui fost con secundar de erupţie. Având o altitudine de 1278 m, la vârf se poate ajunge relativ uşor, plecând din Halta Neagra, Defileul Mureşului, urmărind punctul albastru de pe Valea Pârâului Schwartz, pe o distanţă de 5km, după care, traseul părăseşte valea, urmărind poteca care urcă uşor până în Poiana Schwartz. De aici, poteca urcă abrupt prin pădure, unde după aproximativ 1h, 1h 30 min, se ajunge pe vârf. Există două porţiuni mai dificile, care doar iarna, în condiţii de gheaţă aşternută, pot pune probleme. Nu există lanţuri sau alte elemente artificiale de prindere. De pe vârf, se coboară în aceiaşi poiană, iar traseul poate fi urmat către Poiana Cădăreni, coborârea spre maşini făcându-se pe Creasta Celor 7 Poieni, marcaj punct galben, ajungându-se în acelaşi punct de unde s-a plecat, în acest fel realizându-se un circuit foarte frumos, având tot timpul în faţă creasta masivă a Calimanului.

Durata de mers efectiv, pe timp de iarnă 5h:30 min, cu pauză de masă şi alte opriri, timpul efectiv ducându-se către 8 h: 30 min. Vara timpul necesar se reduce foarte mult.

Advertisements

13 thoughts on “Zespezelul şi învăţămintele sale

  1. Pe verificatelea, adevarul e ca diversele “scule” ajutatoare pentru munte, cind ai nevoie de ele sint acasa , iar cind le ai la tine, n-ai la ce le folosi.Solutia?
    Sa le tii in masina.
    Faina excursia, mai ales ca ai fost insotit de “amazoane” fara plins, mieunat sau figuri in freza.

    Liked by 1 person

      1. Prea de multe ori am umplut ranita cu tot felul de chestii care doar mi-au fost grele, desi in marea majoritate a iesirilor mele am fost pe munte cite o saptamina, doua.
        E drept, ca unele unelte si scule mi-au folosit la altceva ( pentru ca cele specifice erau…acasa..).Ca am improvizat si am iesit din situatii grele .
        Dar pentru iesiri de o zi, parca nu-ti vine sa cari in spate o gramada de fiare.
        In cazul tau, daca ar fi fost numai zapada moale si noroi ti-ar fi folosit pioletii doar ca sa se prinda fetele de el, pentru a le ajuta sa depaseasca unele obstacole.Iar crampoanele sa te infunzi si mai adinc.
        Eu zic ca ai avut noroc de fete faine , ca altfel ti-ai fi luat lumea in cap si ai fi fost, pina la intoarcere , bun de pus pe lant, cu botnita.

        Like

    1. Tot pe verificate sunt de acord cu fosile 🙂 Imi place cum scrii Dane. Zilele astea mi-am anintit cand ne-am intalnit prima data si eu ii dadeam pe unii pe coarda in jos la Androneasa si tu radeai si vorbeam tare unul cu altul eu de pe stanca tu de jos. 🙂

      Si pe urma ne-am tot intalnit online sau off 🙂 Ture faine sa faci si anul asta!

      Liked by 1 person

      1. Experientele mele, cam de orice fel, de atunci incepeau. Cu un bagaj consistent de 12-13 kg in plus…Muntele m-a facut sa scap de ele, iar vorbele tale de “duh” de pe facebook, in multe cazuri calauzitoare…si nu e doar un simplu compliment..Bafta si voua in aventurile voastre, la care sper sa fiu si eu(noi) partas, de cat mai multe ori. 🙂

        Like

  2. Muntele nu are nici o vina, vina o poarta intotdeauna cei care merg nepregatiti. Dar chiar si asa, tinand cont ca numeni nu a patit nimic, a fost o aventura de care nu am fi avut parte daca ne-am fi inarmat pana in dinti. Oricum, nu as mai face-o a doua oara in aceleasi conditii… ulciorul nu merge de multe ori la apa :).

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s