Argonauții-Țara Luanei și Canaraua Fetii

27.04.2014 Cu trimisul Luanei, m-am întâlnit în dimineața următoare. La început nu mi-am dat seama că “el” este, apoi odată cu trecerea timpului, realizăm că trimisul este cu noi…

Continuarea primei părți de aici
Am intrat în pădurea de fag urcând o pantă abruptă. Înainte trecusem pe lângă un lac. Semăna cu un ochi mare, care mă privește intens. Ascultăm poveștile vremurilor de demult, spuse cu măiestrie de ghidul nostru Diana Gavrilă. Lângă noi, cățelul Ghiță. Reprezentant tăcut al sălbăticiunilor domestice venea agale pe lângă noi. În față, “el” mergea, fără să îi pese. Știa pe unde să calce. Parcă era la el acasă. Până la urmă așa și era…a fost primul semn. Intrasem în Țara Luanei de ceva timp, dar eu, încă nu mi-am dat seama, până nu i-am văzut porțile…

…urcăm încet către chilia Fundătura, pe un drum forestier care se îngustează din ce în ce mai mult. Se întunecă și noi pentru acea zi mai aveam doar acel obiectiv de văzut. Ghemul de lână se rostogolise cândva pe aici, lăsând în urmă un număr impresionant de povești. La un moment dat Duster-ul nu mai poate înainta în noroiul proaspăt de aprilie. Ne dăm jos din mașină și începem să împingem dar fără succes. Panta nu este prea mare, dar este exact cât trebuie pentru a nu lăsa mașina să treacă de porțiunea nămoloasă. Se mai scurg câteva momente, iar înserarea coboară către noi. Hotărâm să nu mai înaintăm cu mașina, o lăsăm să se scurgă frumos în jos și o întorc, astfel încât să fie pregătită pentru o plecare fără surprize. De aici, o să mergem pe jos. Coborâm încet prin iarbă udă, voioși nevoie mare. Intrăm pe drumeagul mărginit de ambele părți de pădure și având vârful Țurțudui deasupra capului. Se presupune că, chilia, ar fi fost sculptată într-o piatră, care s-ar fi rostogolit chiar din acest vârf…gândurile noastre, în amurgul serii, sunt întrerupte însă brusc, de zgomotul mișcărilor de pe versant. Ne oprim din mers și începem să ascultăm. Liniștea e mare! Întunericul coboară încet, încet. Ceva aleargă pe versantul împădurit. În stânga, chilia șade singură, stingheră și misterioasă. A apărut cumva ciudat, acolo în poienița întunecoasă, în timp ce zgomote de putregaiuri și uscăciuni rupte se aud în jur. Nu știm la ce să fim atenți, la ea sau la zgomot. Privim cu atenție în toate părțile. Mă uit și în jos și văd urme proaspete de…labe de urs…dintr-o dată zâmbesc relaxat; încă nu l-am întâlnit, dar a fost pe aproape. Cel mai aproape. Lăsăm bietul animal speriat să fugă sub Țurțudui , iar noi în liniștea serii, începem să inspectăm misterioasa chilie…

Bisericuța rupestră a Schitului Fundătura, se află la 1 km nord, de localitatea Nucu(Jud Buzău), fiind situată sub Vârful Țurțudui, într-o poieniță . Se remarcă prin două aspecte mai puțin obișnuite. Mai întâi, bisericuța a fost sculptată într-o bucată masivă de gresie, rostogolită cel mai probabil din vârful amintit anterior, apoi, un alt aspect interesant, este faptul că, în timpul celui de-al doilea război mondial, niște soldați nemți, aflând de comorile locului, au crezut că au dat lovitura, și au dinamitat tavanul chiliei…În jurul bisericuței, de jur împrejur , se văd urmele fostelor chilii.Viața monahală , se remarcă de-a lungul timpului prin rugăciune, muncă și meditație, asceza de aici bazându-se pe excluderea cărnii în totalitate din alimentație. Prima mențiune a schitului este din 1687, într-un hrisov de la Gh Ducă.

03.09.2013 Căutăm cu înfrigurare Canaraua Fetii, locul unui vechi curs al Dunării, pe unde corabia argonauților și-a croit, în vremuri apuse, drumul spre lâna de aur. Noi în prezent, nu ne prea croim nici un drum, deoarece, undeva pe șoseaua dintre Silistra, acum bulgărească și Băneasa, chinuim Dusterul, când înainte, când înapoi, ba urcăm pe un deal, ba urcăm pe altul. Într-un final, după ce am hălăduit ceva timp în derivă, lângă orașul Băneasa (Jud Constanța), găsim drumeagul la indicatile unui nene amabil, pe care l-am găsit din întâmplare, pe o șosea pustie, undeva la granița cu Bulgaria, în Podisul Negru-Vodă, într-o zi ca un deșert de călduroasă, în care nu te mai aștepți să mai găsești nimic, într-o Dobroge neașteptat de surprinzătoare.

Canara-vale taiată în straturi orizontale de calcar

Canaraua Fetii constituie o arie protejată din județul Constanța, în imediata apropiere a graniției cu Bulgaria. În relief apare ca o vale seacă, mărginită de dealuri domoale, care din loc în loc prezintă abrupturi calcaroase, prevăzute cu grote, hornuri, arcade. Această vale se continuă și pe teritoriul Bulgariei, unde poartă denumirea de Suha Reka sau Valea Rea. Oamenii de ștință, au emis ipoteza, conform căreia această vale seacă, ar fi de fapt un străvechi curs al Dunării. Pe lângă biodiversitatea extraordinară și peisajul fascinant, locul se remarcă prin legende, în care fetele localităților din jur, se ascundeau în grotele calcaroase, pentru a nu fi batjocorite de turci sau tătari. De asemenea, urmele unor adăposturi monahale au fost descoperite în peșterile locului, în prezent pelerinajele afectând conservarea peisajului și a specilor. În deplină contradicție cu legile care guvernează România, pe teritoriul rezervației, s-a construit o mânăstire și un drum de acces către ea. Accesul se face din DN 3, unde la un moment dat, între localitățile Băneasa și Lipnita există un indicator către această mânăstire. Drumul este de pământ, iar la un moment dat, ca și punct de reper, poate fi luată prezența unei exploatări de calcar, pe partea stângă, în sensul de mers spre canara.

Plecăm de la Canaraua Fetii. Spiritul legendar al locului, fata care în vremuri de demult s-a aruncat în gol, de pe stâncile canaralei, printre vipere cu corn, șacali, șarpele rău și alte specii nocive pentru “antilopele urbane” și pe care nu a mai găsit-o nimeni, chiar dacă în acel loc, unde s-ar găsii cadavrul fetei, ar fi și o comoară, nu l-am întâlnit. Am întâlnit în schimb, o mânăstire. Construită aici, fără nici un temei legal, într- rezervație naturală, va profana ea însuși natura, prin miile de oameni care vor invadă zona. Pentru cât timp nu se știe…

Plecăm mai departe spre…alte zări Dobrogene. Drumul curge lin printre dealuri domoale, pe o câmpie vălurită, de-a lungul unei căi ferate, spre locuri noi, locuri de poveste, într-o Dobroge mereu surprinzătoare, chiar și atunci când ai impresia că nu se mai poate întâmpla nimic.

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Advertisements

9 thoughts on “Argonauții-Țara Luanei și Canaraua Fetii

  1. Pentru chilii si mistere n-am mai avut timp si nici Matizul n-ar fi facut fata.
    Acolo TREBUIE sa mergem.
    Pentru Dobrogea sper sa-mi fac timp.In fond sint cei mai vechi munti de la noi si merita cercetati, pipaiti.
    Pacat ca astia cu bisericile n-au “HO!” si invadeaza peste tot.
    Multumesc pentru excursii!

    Liked by 1 person

    1. Mă bucur că ți-a plăcut. La “chilii” poți merge cu Matizul, ca de altfel cu orice maşină, până la un moment dat. Adică până la o pensiune. După care, ele trebuiesc văzute mergând pe jos. Sunt spectaculoase! Traseele nu sunt solicitante, iar ghidul e excelent. Dobrogea e senzațională. Veche, ceva diferit, în comparație cu restul reliefului pe care îl ştim.

      Like

      1. Cind am fost noi,de la Colti nu s-a mai putut trece mai departe, decit cu masini specializate sau in zbor.Poate ca de-atunci s-a mai reparat.
        Neaparat trebuie sa ajung acolo, in toata zona, nu doar la chilii.Asta presupune concediu si loc de cazare pentru trei persoane ( avem si catel).Nu stii, in zona sint casute (camping)?
        Iar Dobrogea trebuie luata la pas in zona ramasitelor Macinului.Deci, concediu si celelalte.
        Sper sa ajung macar in unul din aceste doua zone si daca acel unul ar fi prin Buzau, ar fi perfect.

        Liked by 1 person

      2. Acum drumul e ok, adica din pamant si piatra. iti trimit cand doresti pe PM, datele pensiunii unde am fost cazat sau iti dau datele de contact ale ghidului, care iti va oferii si ea alternative. Ideea e, ca in zona ai o pensiune cu cazare buna, curata si mancare ok, dar ai si varianta unui domn profesor din zona, care a amenajat un spatiu de cazare, nu ca intr-o pensiune, dar conditile sunt ok. Eu in Dobrogea am stat 1 saptamana, am facut aproape 2000 km si ca sa avem cheltuieli cat mai mici, am fost 5 persoane, ne-am cazat pe la pensiuni si chiar hoteluri, care, nu mi-a venit sa cred, era foarte ieftine in localitati gen Harsova, Medgidia sau Cernavoda…

        Like

  2. Multumesc!
    Inca sintem in cumpana daca sa mergem in Buzau sau in Semenic.In functie de hotarirea luata, te anunt.
    Oricum, la noi este problema cu catelul.Nu orice pensiune ne primeste cu catel sau cer niste preturi de ma apuca injuratul.Si-atunci solutia este casute, unde nu sint probleme.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s