Argonauții-sfârșit de poveste

Coborâm alături de trimisul Luanei, de ceva timp prin întunericul nopții. Era așa de noapte în pădure, încât dacă închideai ochii, întunericul nu era așa de mare ca si cand aceştia, ar fi fost deschisi. În urma noastră veneau restul, obosiți și ei de câte am văzut în acea zi…

DSC_0629

Agatonul Vechi sau Dărâmătura-ruinele acestei foste așezări rupestre, sunt localizate în vârful unei stânci din gresie, masivă, care domină pădurea. Din vechile incinte dedicate rugăciunii, se mai păstrează câteva urme în gresie, care ajutau la urcatul stâncii, un perete vertical, podelele a două încăperi și cam atât. În continuare, multă lume, atât din sfera ștințifică, dar și din sfera senzationalului, înclină să creadă, că micuța chilie din vârful stâncii, ar fi fost folosită pe post de loc de sacrificiu,deoarece, jos, la baza peretelui, în prăpastie, ar fi fost găsite oase de om, arse. Activitatea religioasă în acest loc, ar fi dispărut se pare, înainte de sec XVI.

Copacii se vaită în jurul meu, iar noi mai tresărim din când în când. E noapte bine de tot, iar eu, habar nu am unde sunt.

 Agatonul Nou-mult mai bine păstrat decât precedentul, îl găsim tot în vârful unei stânci, înalte de aproximativ 50 m, elementele care se mai păstrează din această veche așezare monahală, fiind: un beci, podeaua și un perete, altarul, tavanul și o ferestra. Pereții sunt scrijeliți cu semnul crucii, crucea malteză  și alte scrieri în slavonă. Senzaționalul este alimentat de descoperirea unei comori, chiar sub altar, de doi călători din Imperiul Austro-Ungar. Se remarcă  pomelnicul scrijelit pe peretele altarului, în care se face referire la domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521). Agatonul Nou, a fost distrus în 1596 de invazia tătarilor.

Am povestit vrute și nevrute cu „trimisul”. Inițial am fost sceptic, retrăgându-mă în cochilia mea, încercând să nu fiu descifrat. Numai că, oamenii buni au harul chemărilor, așa că, am fost atras cu multă ușurință în discuții, care mai de care mai interesante. De la Antonescu, am sărit, cum era și firesc, la familia regală, iar de aici până la cedarea Ardealului de Nord, nu a mai fost decât un pas. După o pantă abruptă, înainte ca întunericul să cadă de tot peste noi, ne-am așezat să ne odihnim. Ceilalți o luaseră înainte. Atunci am văzut, cât de abruptă era înclinația terenului pe unde am coborât. Eu nici nu am simțit acest lucru. Discuția intensă, tăiase orice efort.

Crucea Spătarului-localizată la altitudinea de 1060 m, crucea este desăvârșită în piatră, având brațele deteriorate. Inscriptile sunt puternic degradate, astfel încât, la ora actuală, scrierile sunt indescifrabile. Discul solar domină partea centrală a crucii, iar în jur, pe pietre, apar diferite scrieri în slavonă și desene reprezentând capete de cerb.

 Legenda locului, pentru că și aici este una și ar fi fost culmea să lipsească, spune că, un boier pe numele sau Cristea, a scăpat de năvălitori, refugiindu-se cu familia și întreaga avuție pe această culme. Recunoscător naturii, a ridicat și transportat crucea de piatră, până pe acest vârf. Tot legenda spune, că în acest loc, și-ar fi îngropat și comoara…ca atare, căutătorii de comori, au mutat și rasmutat crucea, unii dispărând subit, alții murind pe loc, iar alții negăsind nimic. 

Coborârea devine din ce în ce mai anevoioasă. Întunericul ne joacă feste, mai ales că nu toți avem frontale. Unul câte unul, mergem în șir indian, iar cei care au frontale, merg în spatele celor fără frontale. Din când în când, o baltă sau un lemn putred este luat cu asalt de piciorul obosit.. Se aude un mare pleosc și o înjurătură scurtă, urmat din nou de tăcere. Privesc cu frontala întunericul din jur. E al naibii de frumos și de aventuros. Mie îmi place, chiar dacă neajunsurile sunt destule pentru o fire care preferă altceva. Încet, încet, pe drumuri desfundate, ajungem din nou în fața pensiunii. Fiecare o să plece la casele lor. Ne strângem mâinile și ne pupăm obrajii. Într-o zi am devenit din simplii străini, un grup perfect. Ne strângem mâinile și cu “trimisul”. Câteva politețuri, câteva vorbe și la sfârșit un…“să fiți atenți la ce veți visa la noapte”. Râdem zglobii, ca după un lucru bine făcut. Plecăm…

Sărim în Dobrogea, unde lâna de aur a fost la mare căutare cândva. Argonauții au căutat-o și la Chilia Sfântului Casian. În Podisul Casimcei, vântul bate foarte tare. Dar nu ne lăsăm…coborâm pe lângă biserica aflată în construcție, încă una construită pentru a aduna oamenii, laolaltă cu gunoaiele care apar după plecare. Sfântul Casian a trăit într-o chilie aproape una cu natura, nicidecum înconjurat de magazinele aducătoare de noi venituri. Coborâm printre calcarele Casimcei, poate cele mai vechi din țară, în orice caz cu mult mai vechi decât calcarele Carpaților. Aceștia, nici nu se plămădeau, când Dobrogea era la putere. Ne sprijinim de o balustradă, iar jos, un lac, înconjurat de sus de piatră și de jos de trestie, ne face și aici cu ochiul. Urcăm pe o scară abruptă, până în chilia sfântului…

Chilia Sfântului Casian-din punct de vedere geografic, chilia o găsim pe Valea Casimcei din podișul cu același nume , subunitate care ocupă partea centrală a Dobrogei. Accesul către peștera Sfântului Casian, se face din localitatea Târgușor(Jud Constanţa), unde un drum de pământ și piatră, desfășurat pe o lungime de 3-4 km, ne duce până la Mănăstirea Sfântul Casian, lângă care se găsește și chilia, sculptată în calcarele recifale, de vârstă jurasică. Aceste calcare, sunt “suspendate” undeva deasupra versantului stâng, care însoțește Valea Casimcei, lucrările de regularizare a cursului de apă, concretizate printr-o  salbă de iazuri piscicole, sporind farmecul locului. Despre Sfântul Ioan Casian și viața sa, puteți afla amănunte de aici

Demn de remarcat, legat de această unitate de relief, este faptul, că aceasta constituie din punct de vedere geologic, unitatea care cuprinde cele mai vechi roci de pe teritoriul României, mai precis sisturile verzi, de vârstă precambriana (aproximativ , acum peste 600 mil. de ani) cutate (formate) în timpul orogenezei caledoniene,. La ora actuală, din lanțul muntos care se întindea aici, cu mult timp înaintea începerii formării Carpaților, nu se mai păstrează decât un relief rezidual(resturi), alcătuit din stânci sau bucăți de piatră, care ies ca niște colți, din învelișul de loess, depus aici în cuaternar. Peisajul este dominat de mari întinderi sub formă de platouri ușor ondulate, slab fragmentate de rețeaua hidrografică,  în care, din loc în loc, apar colții stâncoși, amintiți anterior.

În Munții Buzăului, dimineața ne-a adus o vreme frumoasă. Ne strângem lucrurile și ne pregătim de plecare, Am văzut multe locuri în acești munți, care mai de care mai interesante. Ne oprim din nou la muzeul chihlimbarului, pentru a lua câteva mici suveniruri. Lui Dacian i-am luat un mărțișor din rășină de brad fosilizată, pe care i l-am dat abia după vreo două luni… Când am ieșit în european, ne-am oprit într-o alimentară care avea și bar. Combinație unică, fermecătoare, pe care doar la țară o găsești.

.

Despre ce am visat în ultima noapte? Nu pot să vă spun, pentru că nu știu sau pentru că, nu am visat nimic. Cert e, că recent am luat legătura din nou cu “trimisul Luanei” pentru o nouă incursiune în zona misterioasă a Colchidei si a Dobrogei, acolo unde ghemul cu lâna de aur încă se rostogolește, nevăzut de nimeni, iar noi nu l-am găsit. Poate de data asta…

DSC_1142

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste! 

Prima parte aici

A doua parte aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s