Mâncătorul de râme, shaorma și mâncarea adevărată

 

2015-04-18 19.47.50
Proba focului

“Tabăra de supraviețuire” din Călimani a debutat formal și teoretic pentru mine, acum câteva săptămâni, sub îndrumarea celor de la  Club Adventure Life. Primele semnale, la nivel ideologic, le-am primit de la prietenul Lucian Spetcu, cu care m-am întâlnit zilele trecute în orașul său natal, cred și preferat, Suceava. Acesta, strecura printre poveștirile sale extraordinar de frumoase despre istoria locurilor și următoarea chichiță, care a stârnit amuzament, la ceas de seară, într-un local sucevean, în fața unei salate și a altor mâncăruri.

Povestea mâncătorului de râme, este povestea unui nene, care pe vremea răposatului, făcea parte dintr-un batalion militar de elită, din cadrul armatei române. Omul, antrenat în condiții dure de supraviețuire, a încercat la un moment dat și savoarea râmelor, pe post de ultimă soluție de supraviețuire. De-a lungul timpului, cu prietenii la un grătar, în timp ce aceștia făceau și mâncau grătare, acesta se apuca, pe nepusă masă, să mance râme, el obișnuit de altfel, stârnind rumoarea generală, la început, după care veselia, punea stăpânire pe oameni.

Spre tabără:

Acestea au fost primele semnale despre tabăra de supraviețuire, la care urma să particip. Da, am mâncat râme, de-a lungul unei zile, în care am fost deposedați de mâncare și apă, ne-am construit singuri adăpostul, ne-am filtrat apa necesară traiului și am salvat un camarad, în miez de noapte, furat și lăsat în codrii Calimanului de un urs imaginar, mult prea crud cu lumea modernă, cu femurul rupt și alte răni fictive.

Lecții teoretice în peștera de mulaj vulcanic “Căsoaia lui Ladăș”:

Ce îmi vine în minte, acum când stau în fața tastelor? O “shaorma cu de toate”. Este un lucru absolut normal, într-o lume a distractilor în cluburile de noapte, la sfârșitul săptămânii. Vine cumva, să pună capac unei nopți intense.În zorii zilei, petrecăreții lumii moderne, își ostoiesc foamea, urmând calea shaormeriilor, frumos încolonați în taxiuri, după ce în prealabil au făcut și un exces bahic. Meritată sau nu? E alegerea fiecăruia.

Simularea unei situații în care omul este epuizat. Alergare în pantă, cu om în spate, flotări în apă:

De data aceasta, în tabăra de supraviețuire, mâncarea a venit ca o răsplată firească. Aș spune, că nu mâncarea în sine a fost răsplata, ci chiar faptul că aveai posibilitatea să o cauți, chiar dacă era noapte, frig și trebuia să te folosești de niște coordonate, puse pe o busolă…Am găsit-o, într-o pădure înlemnită de tăcere, dar plină de zgomote ciudate, unde 10 oameni cu frontalele pe frunte, au fost pentru o perioadă de timp, frații mai mari ai licuricilor.

Am râs și ne-am felicitat, am făcut poze cu mâncarea, mai ceva ca și cu un trofeu în lumea sportivă, uitând de foamea care ne-a cam întins limitele, de-a lungul unei zile frumoase.

Construirea adăpostului:

Ce a urmat? Pentru noi nimic special. Doar plăcerea de-a ne caza în cel mai frumos hotel, adăpostul ridicat de noi, în mijlocul naturii, adânc cuibăriți în sacii de dormit, așteptând ziua care va urma, o zi în care pentru mulți dintre noi, a venit cu primul nostru rapel, deschizându-ne noi orizonturi, pline de aventură.

Mi-a plăcut o vorbă de duh, că tot le urmăresc eu cu plăcere…sună cam așa:

“Știți ce vă transmit cei de acasă(oraș)..că,nimic bun nu se întâmplă acolo”-Simona Ciff

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

PS-Întâmplare stranie în sălbătăcie: la ora 4 dimineața, ni se dă deșteptarea brusc. Andrei Dincă a fost atacat de urs și s-a refugiat sau a fost luat de urs, undeva pe o direcție în întunericul nopții. Nu îmi găsesc bocancii; bezmetic o întreb pe Dalia unde îmi sunt. Îi găsesc până la urmă. Plec în întunericul nopții, alături de camarazi, fără ochelari, însă. Mirela fără frontală. Cu toții fără rucsacuri, fără truse de prim ajutor. Undeva în noapte, într-un loc, Andrei stă și ne așteaptă, neajutorat, cu femurul “rupt”. Coordonatele de pe busolă nu se pupă cu realitatea. Nu îl găsim. În întunericul nopții, dăm însă peste o scară, abandonată, construită probabil de tăietorii de lemne sau crescătorii de animale din zonă. O scară, din care improvizăm o targă, cu care îl aducem pe Andrei, de undeva de sus, de lângă pădurea de fag, până la tabăra. O scară, noaptea, în marele pustiu al Călimanului…

Advertisements

11 thoughts on “Mâncătorul de râme, shaorma și mâncarea adevărată

  1. ai uitat sa mentionezi ca am pus ranitul sa-si care targa, si pentru ca era prea greu si risca sa ne rupa targa am schimbat ranitul. or fi fost momente de criza, dar romanul e inainte de toate inventiv :)))))

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s