Ocnișoara si crucea de Paști

2015-04-12 15.33.13
Crucea din hotarul Ocnișoarei

“Nană Mărie și baciu’ Ion că așa le ziceam noi,copiii din curte, veniseră și ei la Blaj, ca mulți alții, cu gândul să-și facă un rost. Altul decât îl aveau la ei în sat (Ocnișoara). Acolo în sat, nu mai era de trăit. Puseseră ăia cote, începuse să se vorbească despre colectivizare. Și ocnisorenii nu erau gazde prea mari. Pământ rău, sărăturos și pietros. De unde să scoți recoltă? De unde să dai? De unde să tot dai, că ăia cu cotele, parcă nu se mai săturau.Parcă erau sparți. Acum, ce-i drept, cât le trebuia lor pentru trai, făceau, că erau oameni harnici ocnișorenii și neam de neamul lor n-a murit de foame. Da’ ăia de la cote cereau,și iar cereau, și nu se mai săturau. Și-atunci. ăi mai tineri din sat au plecat. La ce să mai stea? Că nu mai era chip de trăit. Mulți oameni au plecat de prin sate atunci. Au plecat la Blaj, au plecat la Aiud, au plecat la Uioara. Unii au plecat și la Teiuș, care era un sat mai mare, da’ acolo puteai să capeți servici la cefere. Să ai un salariu pe vemea aia, nu era puțin lucru, mai ales pentru unul care se muta la oraș.”  Strada Petru Groza Nr 3, autor:Ion Moldovan

2015-04-13 15.50.12

Multă vreme după ce am ajuns acasă, la Blaj, de la Ocnișoara, m-am gândit cum să încep descrierea acestei călătorii. Și pentru că în viață, multe se leagă și toate trebuiesc trăite la timpul lor, în timp ce stăteam în jurul mesei din bucătărie, savurând friptura de miel, pentru că doar e Paștele, tatăl meu, îmi recomandă un capitol, din cartea de mai sus, care are legătură cu satul Ocnișoara. Dacă până acum, nici nu știam de această carte, acum i-a venit rândul…v-o recomand…

M-am hotărât ca atare, să încep articolul cu acest citat, foarte sugestiv pentru existența actuală a satului Ocnișoara. Doi oameni, părăseau satul, undeva după cel de-al doilea război mondial, forțați de conditile naturale ale zonei, dar mai ales de colectivizarea forțată la care a fost supus satul și populația acestuia. Din acel moment, Ocnișoara va intra într-o nouă fază, cea a extincției sale ca așezare umană, fază aflată în plină desfășurare,  în prezent. De atunci s-au scurs zeci de ani, peste un sat, din care a mai rămas o mână de oameni, câteva familii, câteva case, o biserică în ruină și care ciudat, arată cumva, mistic, în felul în care e, mult tuf vulcanic și o mare sărătură, căreia oamenii îi spun sugestiv : “Murătoarea”

Diapirul (sărătura) de la Ocnișoara:

 Din punct de vedere administrativ, satul intră în componența comunei Lopadea Nouăƒ, Jud Alba, de care se leagă prinr-un drum neasfaltat și desfundat de ploi. Cele mai apropiate centre urbane sunt orașul Aiud si cumva, prin drumul de hotar, orașul Blaj. Din punct de vedere geografic, teritoriul satului, face parte din unitatea geografică Dealurile Târnavei Mici, subunitatea Dealurile Fărăului, fiind un sat situat pe interfluviul dintre Mureș și Târnava Mică

Primii oameni cu care m-am întâlnit lângă Murătură a fost Nea’Tonel și familia lui. Mi-a atras atenția Ford Rangerul care cobora de pe deal…”domnule, aici lumea din toate satele din jur, veneau și luau apă sărată, pe care o foloseau la murături, iar când tăiau porcul, la slănină. Acum, se bea, pentru că face bine”. Ne îndreptăm spre un loc din cuveta lacului secat, unde mai e apă. Omul își ia o sticlă cu apă sărată, după care continuăm discuția…” sarea asta, vine de la Ocna Sibiului și se duce până la Ocna Mureșului și mai departe până la Ocna Dej. Fac pe miratul, alungând din capul meu teoria cutelor diapire de la marginea Depresiunii Transilvane…nu e loc de așa ceva, farmecul poveștilor fiind mai atrăgător. Mari pânze de sare, brăzdează pământul, iar taman aici la Ocnisoara, cea mai mică dintre ocne, iasă la suprafață. Ne despărțim, fiecare mergând spre ceea ce caută. Noi satul, Nea Tonel, fratele, rămas aici, printre ultimii mohicani. Pe ulița prăfuită de un soare care ardea nemilos pentru un început de aprilie, intrăm în sat. Îmi atrage atenția buboiul de lângă biserică….o aglomerare intensă de tuf vulcanic, pe care de altfel l-am întâlnit în drumul nostru, aproape în fiecare loc în care s-a arat. În acele brazde, solul devine pietros și cel mai important, nefertil

Imagine generală cu fostul centru al satului și grămada de tuf vulcanic:

Tuf Vulcanic-rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii, nisipului a diverselor materiale secundare, provenite din eruptile vulcanice, în mediul marin

Ne plimbăm prin locul unde odinioară era fosta biserică. În trecut a fost greco-catolică, iar după marea schimonoseală a țării de după ’44, a devenit ortodoxă. Asta atâta timp cât au mai fost oameni. Fostul preot greco-catolic, a înfundat pușcăria, târziu încoace aflându-se unde a murit…și nici măcar acum, ceva sigur.

Fosta biserică a satului și monumentul închinat eroilor satului:

Ne punem sub un nuc. Cândva în jurul lui, era școala și căminul cultural. Astăzi doar dealurile Tarnavei Mici, pârjolite de soare, mai înconjoară locul. Ațipesc 10 minute. Niciodată nu am adormit undeva, în natură, în mijlocul zilei. Mă trezesc brusc, niște bibilici, de undeva dintr-o curte, făcând gălăgie.

La umbra nucului:

DSC_2058 (1)

Mai stăm de vorbă cu nea Tonel și fratele dânsului, despre vrute și nevrute, despre viperele din zonă, pe care le ocrotesc o asociație herpetologică, despre vremuri, despre timpurile noi și vechi. Urcăm coasta pârjolită a satului, urmând același drum pe care am venit.Soarele arde cu putere, cam până în vârful culmii, după care vântul de pe Târnavă, începe să își facă prezența. În jur o mare de dealuri

Satul Pânca sau Hodăile Bucerzii:

Ne oprim în dreptul fostului sat Pânca sau Hodăile Bucerzii. La fel ca și Ocnișoara, nici acesta nu mai are oameni. Îmi atrage atenția, o cruce ruptă, îngropată în pământul proaspăt arat, pe marginea drumului de hotar, dintre cele două sate. Mă îndrept spre arătură și încep să dezgrop bucățile de piatră. Scot la suprafață trei pietre cioplite. Încep să le așez cum pot, una peste alta. La sfârșit, obțin sfânta cruce. Îmi frec mâinile murdare și zgâraiate mulțumit. Zâmbesc strengărește, în timp ce mă spăl de pământul uscat Mă gândesc totuși…Până la urmă, cum era să las o cruce îngropată în pământ, taman acum când e Paștele? E clar! Nu se putea! Daca totuși mai trece câte un om, ..chiar dacă…. Totuși nu mai sunt oameni!..dar nici in pamant nu o puteam lasa…

…Nici măcar aici, unde oameni, care să pășească pe lângă ea, nu mai sunt, iar pustietatea e veșnică…

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Advertisements

8 thoughts on “Ocnișoara si crucea de Paști

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s