Polonezul și Leo…prin Padiș

10255436_387414361444141_8978487774307682353_n                La ieșirea din Peștera Cetatea Rădesei (foto:Bartok Feri)

Stația țârâie și un simplu “Am ajuns!”, se aude din mașina cealaltă. Ne dăm jos din Duster și cumva leneși, pășim spre mașina din față, unde Feri și ai lui, se pregătesc de explorare. După câteva minute, ajunge și mașina condusă de Csabi. În alcătuirea, Feri, Carmen, Monica, Csabi, Mihaela, George, Helen, Alin, Mirela și eu, suntem 10 turiști, români, plecați de câteva zile de la casele lor, dornici să vadă sau să revadă locuri frumoase din România. Ca atare, ne aflăm în partea nordică a Platoului Carstic Padiș, Munții Bihorului, unde cu frontalele pe cap și mâncarea prin buzunare, deoarece timpul ne presează și mai avem și alte obiective de văzut, ne îndreptăm spre Peștera Cetatea Rădesei.

Imediat, după ce am virat spre Pietroasa, am fost impresionat de drum și de zonă. E impecabil și nu același lucru se poate spune despre șoseaua care străbate Valea Arieșului. Urcăm pe un drum asfaltat, spre o lume a calcarului, presărată cu doline, unde apa se adună, cresc molizi sau pasc cai, spre o lume unde apele dispar și apar brusc, o vastă rețea hidrografică subterană, unde calcarul a fost și este mâncat sistematic de puterea de dizolvare a apei.

După ce ne jucăm cu vacile locului, oferindu-le din biscuiții noștri cu ovăz, pornim spre străpungerea hidrologică, Peștera Cetățile Rădesei. Din față apare primul grup de turiști…“E frumos în peșteră?” “Cum e traseul?” “V-a plăcut?”…nimeni nu îmi răspunde nimic, uitându-se întrebător către mine. O femeie, între două vârste, îmi răspunde totuși, cu un “Bună Ziua”, impecabil rostit în limba vecinilor maghiari, după care cu un “nu vorbesc românește”… în engleză. “Al naibii!” Auzisem eu că zona e frecventată de străini. Mai încolo într-o poiană, mașini de Ungaria și de Polonia, își așteaptă cuminți stăpânii plecați pe meleagurile muntelui. Încă un grup, de data asta spaniol, ne dă binețe, după care nu am mai întrebat nimic, preferând să ascult vorbele care treceau pe lângă mine. Românește am vorbit cu ciobanii locului, despre locuri, despre drumuri, despre cabane…despre te miri ce…

Îmi aduc aminte de prietenul Leo cu a lui poveste despre Padiș. Prietenul Leo, e omul cu care vorbesc în fiecare zi, la telefon. El din Piatra-Neamț, iar eu din ce loc vreți voi, de-a lungul săptămânii, pentru că în rest sunt la munte, e omul care cam lipsește din mașina mea în ultima vreme…dar să revenim…

Se plimba Leo, cam cu un an în urmă prin Padiș, agale, tipic pentru el, admirând natura. La un moment dat, un om, cu o pungă de plastic și o bată, îi iese în cale. Leo direct în engleză, omul la fel, îi răspunde tot în engleză. Din vorbă în vorbă, află că e din Polonia și stă prin Padiș de vreo trei săptămâni. vizitând locurile stând la stânele ciobanilor, mâncând din bucatele lor. Practic, îndrăgostit iremediabil de zonă. După ce află că Leo e român, nu mai înțelege nimic. În astea trei săptămâni, s-a întâlnit cu o grămadă de unguri, o grămadă de polonezi, o grămadă de austrieci, dar Leo e primul român cu care se întâlnește, în afara gazdelor lui ciobănești! Mirat îl întreabă: “Dar unde sunteți fraților, pe unde umblați? Aveți o țară așa de frumoasă!? Eu numai alte limbi am auzit?!”

Peștera Cetatea Rădesei:

Intrăm în Cetățile Rădesei și părăsim lumea de afară, plină de străini. Ne afundăm în întunericul ei, căutând-o pe prințesă. Neam crăiesc, din viță nobilă, e greu de găsit. Doar cei de-un sânge cu ea o pot găsii!!!. Rădeasa e frumoasă, iar noi suntem atrași tot mai adânc în întuneric, vrăjiți de frumusețea ei. Dâre de lumină se revarsă din tavan, călăuzindu-ne drumul. Într-un final o găsim. E acolo, nemișcată de veacuri…

Peștera Cetatea Rădesei:

Ieșim, strângându-ne mâinile ude și reci, ca după o misiune imposibilă. Pășim înapoi către mașini, ca un comandou victorios, pe un platou, unde erau parcate mașini cu numere străine și se vorbea în alte limbi… ce mai conta!…doar noi, aștia de-aici…am găsit-o!….

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Prietenului Leo, fără de care aceste rânduri nu ar mai fi existat

Comando!
Trupa de comando

Fotografii realizate de Feri Bartok, căruia îi mulțumesc pe această cale, pentru acordul de-a le publica și pentru implicarea de care a dat dovadă în această tură. Mulțumesc!

Despre peșteră, aici

 Ce mi-a plăcut:

  • Extraordinarul peisaj, un amalgam între petice antropizate și peisaje sălbatice. Practic, peste tot există stâne, cirezi de vaci, cai cu oamenii care le adminstrează, după care, întâlnim zone sălbatice. Pe platoul calcaros, se dezvoltă drumuri neasfaltate,  pe care se poate circula în condiții excelente;
  • Calea de acces dinspre Comuna Pietroasa, care chiar dacă este asfaltată, arată foarte bine și parcă are un rost, acela de-a aduce turiști;

   Ce nu mi-a plăcut:

  • Faptul că turiștii români nu preferă zona;
  • Zona este puternic supusă presiunii turistice:autocare, mașini de off-road, rulote, corturi, etc ;
  • Faptul că la ieșirea din peșteră, există posibilitatea de-a continua explorarea, prin vizitarea Cheilor Someșului Cald. Numai că, odată ce ieși din peșteră, nu întâlnești nici un indicator, nici o săgeată. Acest lucru, m-a făcut, ținând cont și de dimensiunea grupui să nu mai înaintez, cu toate că bănuiam în ce parte trebuie să merg;
  • Lipsa oricărui panou cu informații turistice despre obiectivul turistic ce urmează să fie vizitat;
Advertisements

4 thoughts on “Polonezul și Leo…prin Padiș

  1. Romanii-vorbesc despre ardeleni- stau pe acolo cite doua trei saptamini sau o vara intreaga.Dar nu intr-un loc anume sau nu in locuri pe unde trec multi.
    Pe de alta parte, poate mai merg si prin alti munti.
    Eu n-am mai fost pe acolo de 20 de ani.Si parca mi-e frica sa nu-i gasesc schimbati, aglomerati,”murdariti” de prea multa circulatie.
    Pozele sint foarte faine si imi inchipui ca v-ati simtit minunat.
    Ma bucur pentru voi.
    Noi,toata familia, adica si sotia si catelusa, ne-am dat trei zile prin Harghitei.
    Ne-am bucurat de linistea tihnei din roua diminetii printre paduri de brad si izvoare milenare.
    Poate ajungeti si pe la Vadul Crisului.E frumos, e pestera Vadul Crisului, si pe linga Suncuius sint pesterile Ungurului.
    Drumuri bune,drumuri de povestit!

    Liked by 1 person

    1. Astăzi, de la niştw speologi care umblă prin Padiş, am aflat că într-adevăr românaşii sunt timizi în zonă din punct de vedere turistic. Mai mult, decând cu afaltarea drumului de acces dinspre Pietroasa, numărul turiştilor străini s-a înmulțit considerabil. Mă surprinde încă un aspect…autocare în vârf de munte! 🙂

      Like

      1. Cea de la Vadul Crisului e amenajata si iluminata- mai nou.Cele de linga Suncuius nu stiu daca sint amenajate, dar nu necesita pregatire, decit sa vrei sa mergi, sa vezi si sa te bucuri.

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s