Destinațiile lunii mai-Cheile Turenilor

 

 

 

 

 

La invitația celor de la Club Adventure Life, cărora le mulțumesc încă odată pentru amabilitate, dar mai ales pentru sfaturi,  am văzut, uneori cu alți ochi, câteva destinații, în care nu am mai fost, până acum. M-au surprins într-un mod foarte plăcut prin sălbăticia pe care o degajă și peisajul fabulos, Cheile Turenilor sau ale Turului, mi-a plăcut prin spectaculozitatea împletirii dintre apă și calcar, ineditul defileu format de Valea Lui Stan. Vârful Lespezi, cocoțat acolo sus, lângă Vârful Negoiu, m-a fascinat prin peisajul glaciar, iar ineditul lunii, a reprezentat-o prima intrare într-o peșteră neamenajată, mai precis peșterile de la Piscul Negru. Pe lângă faptul că, în aceste locuri nu am mai fost, ele au constituit și o premieră, în cea ce privește activitățile desfășurate aici. Să începem…

Prima lecție de escaladă, s-a desfășurat în Cheile Turenilor. Emoții mari, majoritatea fiind începători, s-au împletit perfect cu dorința de a reușii. Instructorii, au fost și ei la înălțime, punându-ne la dispoziție tot echipamentul de care am avut nevoie. Frică de înălțime nu am, copilăria ajuntandu-mă foarte bine în acest sens. Am crescut într-un cartier de case lângă Târnavă, dealuri și teren de fotbal. Și să nu uit Cheile Ramețului, unde echipamentul de bază era slapul și mai târziu…2 litri de vin. Cam tot atâtea motive să reușesc aș zice. Două întâmplări mi-au trecut prin minte, în timp ce escaladam traseele de pe calcarul jurasic, vechi și încăpățânat, cu simpatice și inedite denumiri: Las Ketchup, Poseidon, Moș Crăciun, Neptun, Lolek, Bolek, Ocupat și enumerarea poate continua….

 

în anii ’70, un cortegiu funerar, străbătea străzile Bușteniului, sub privirile tatălui meu. Un alpinist celebru al vremii murise, în timp ce, sub impulsul dragostei pentru iubita lui, încercase să culeagă o floare de colț, de undeva de sub conglomeratele Bucegiului. Gest nobil pentru oameni, pedepsit cu rigurozitate de o natură mult prea strictă cu specia “supremă”

 

undeva pe stâncă, cred că pe “Diagonal” m-am gândit la un pod ruginit, din Blaj,   deasupra unei văi, căreia noi blăjenii îi spunem Valea Vezii. Când eram copil, mergeam să furăm fructe din grădina unei sere de flori. Prima dată, ca să furăm fructele, traversam împreună cu ceata de copii, podul fără scânduri, ruginit, situat cam sus…deasupra unui hău!. Apoi, printr-un gard de sârmă suspendat, tot deasupra hăului, pe o mică bordură de ciment, pe care doar vârfurile picioarelor ne încăpeau, furam, după ce mâncam fructele, ținându-ne cu o mână de sârmă, ca să nu cădem, undeva, unde doar la spital ne mai trezeam, dacă ne mai trezeam…trandafiri. Era doar o seră de flori, până la urmă, iar serile de vară, erau prea liniştite, în vremurile copilăriei mele.

Cheile Tureni (formate pe Valea Racilor) sunt situate la 23 de km de orașul Cluj-Napoca și la 8 km de orașul Turda, ambele centre urbane ale Jud Cluj. Alcătuite din calcare de vârstă jurasică (cele mai ușor supuse acțiunii apei, carstificabile), ele constituie ultimul bastion al Apusenilor, la limita cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Ne aflăm deci, din punct de vedere al reliefului, în Munții Apuseni, subunitatea Trascaului (Muntele Sândului ).

În imediata vecinătate, se dezvoltă Masivul Feleac(șisturi cristaline, tari, formațiuni specifice muntelui, îngropate într-o masă groasă de sedimente), care aparține Depresiunii Transilvane, de data aceasta…asta așa, ca și cultură generală.

Cheile,constituie un mic rai al alpiniștilor, aspect favorizat și de distanța relativ mică, fată de orașele din jur. 


Accesul se face din satul Copăceni (Jud Cluj), imediat lângă orașul Turda, unde în dreptul indicatorului turistic Sit Arheologic Copăceni, situat pe stânga, sensul de mers spre Cluj-Napoca, părăsim drumul național E60. Până pe raza cheilor, vom parcurge un drum neasfaltat, care se prezintă într-o stare destul de bună. M-a amuzat teribil, modul în care era pronunțat acest punct, pe care noi l-am folosit ca și loc de întâlnire…în loc de “sit”(arheologic), toată lumea rostea cuvântul “sait”(www), semn că era online-ului ne-a cucerit definitiv) 🙂

Ce mi-a plăcut:

  • Peisajul sălbatic, o împletire dată de relief și ariditatea locului, o mulțime de reptile și specii vegetale cărora le place să se dezvolte în aceste condiții. Gorunul este prezent aproape peste tot, pe versanții unde calcarul nu a fost dezvelit.

 

  • Merită vizitat Sit-ul Arheologic Copăceni, situat la intrarea în chei. Amănunte aici
  • Mi s-a părut interesant un loc, situat în imediata vecinătate a unei grote. Seamănă cu urmele unei vechi fortificații, micuțe ca și dezvoltare, părând a fi un vechi punct de observație

    Ce nu mi-a plăcut:
  • Cu toate că este Rezervație Naturală, unii cetățeni fac ce vor, construiesc exact pe limită, în zona tampon, își dezvoltă constructile, atrag cu stabilimentul lor și dezvoltă fenomenul de “meltenism”, care de altfel este specific de-a lungul întregii Văi a Racilor (valea pe care s-au format cheile)

 

  • Accesul în rezervație se face pe căi trasate de ei, printre două clădiri.

2015-05-09 10.00.34

  • Nu mi-a plăcut modul în care cei care au construit autostrada A3 (Transilvania), au înțeles să reamenajeze spațiul în care și-au desfășurat activitatea. În prezent, în vecinătatea ariei, se dezvoltă o curgere noroioasa, de toată frumusețea
Curgere noroioasa pe versantul drept al Vaii Racilor, in Cheile Turenilor
Curgere noroioasă pe versantul drept al Văii Racilor, în Cheile Turenilor

 

Analiza evoluției mele:

Dacă stau să mă gândesc la mine…nu știu dacă voi continua cu escalada. Nu mă caracterizează statul într-un loc. Nu știu dacă voi suporta prea mult să stau la baza unui perete stâncos, așteptând să îmi vină rândul. De putut pot, asta e clar pentru mine…Sunt prea năvalnic din fire…mă caracterizează agitația și 13-14 continuu…deci,.vom vedea. Mai am multe de văzut, așa că sportul acesta mă cam ține în loc. Un pic din fiecare, pentru că așa îi stă bine călătorului. Pas cu pas, haltă cu haltă și ai văzut toată lumea…

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

…va urma

Mirelei, soția mea, persoana care îmi verifică nodurile 🙂

DSC_0257

 

Advertisements

18 thoughts on “Destinațiile lunii mai-Cheile Turenilor

  1. Dan, frumos articol si rezumat al lunii mai. O remarca: pe langa escalada exista alpinism. Daca continui cu drumetiile si esti asa navalnic, s-ar putea sa te tenteze si vaile, abruturile si nemarcatele. Acolo e nevoie sa ai notiuni de legat in coarda, asigurare, amaraje, rapel :).

    Nici eu nu sunt fun escalada. Imi plac traseele de mai multe lungimi de coarda unde intri pe o parte si iesi altundeva. In plus, pe muntii cu altitudini mari este esential sa ai aceste notiuni. Escalada e doar sa inveti notiunile. Pe urma le folosesti in drumetiile tale acolo unde este nevoie 🙂

    Scrii fain 🙂

    Liked by 2 people

    1. Ei ce m-ai ghicit Simona….exact pe aceste lucruri vreau să mă axez….explorare….mă bucut că alături de voi şi de oamenii din jurul nostru, vedem locuri noi şi vechi. Toate cele bune şi mulțumesc!

      Like

  2. Ma bucur ca ai ajuns si la Tur care pe linga Cheile Turzii a fost loc de joaca pentru mine si inca citiva prieteni.
    Noi ii spuneam “groapa cu surprize”, caci de la intrarea dinspre Tureni se vede ca o groapa.
    E bine ca inveti regulile escaladei, indiferent daca este in coarda sau fara, dar nu te vedeam legat pentru mai mult timp de o stinca ( la cum te-am vazut pina acum).Mergi mai departe, mereu altundeva, dincolo de copacii, stincile, curbele etc.
    In partea dinspre Tureni a fost o exploatare de celestina.Nu stiu daca este epuizata, dar e inchisa de mult sigilata si betonata.
    Curgerea de noroaie a existat intotdeauna.Ce vezi acum acolo este materialul depus de cei de la A3 si de cei de la exploatarea de gips de la Sandulesti.Urmeaza o plantare de copaci in zona,doar sa se hotarasca daca pun pomi roditori sau salcimi si ati copaci de stabilizare.
    Situatia este urmarita indeaproape de cei de la Facultatea de Geologie din Cluj, pentru ca trebuie redata naturii fosta exploatare, epuizata acum.
    Daca as fi stiut ca mergi acolo ti-as fi spus ca ,in afara de frumusetile naturii adunate gramada intr-un loc mic, mai poti gasi si depuneri si cristale de calcit si diverse fosile si poate mici cristale de celestina.
    Sa fiti, mereu, fericiti!

    Liked by 1 person

    1. Ce comentariu frumos şi bine argumentat ai pus aici…în primul rând, ca să nu mă uit pe “goagăl” ce e celestina?
      Apoi, curgerea aia noroioasă chiar e nasoală pentru rezervație. Nu ştiam că e aşa de veche. Ar fi bine să se concretizeze lucrările pe care le au în plan, specialiştii

      Like

      1. Celestina este un mineral frumos,albastru pal-de unde si denumirea.Desi poate avea si alte culori, in functie de asocierile in care s-a format-gips,aragonit,calcare .
        Duritatea e mica, la fel ca si gipsul, dar translucida fiind, e foarte frumoasa.
        Rar se mai pot gasi mici cristale sau bucatele in forma amorfa.

        Liked by 1 person

    1. Geo, la ocolul lumii nu mă bag. Aş merge doar pe un arc de cerc. Ce e cert însă…avem o viață scurtă şi e păcat să o irosim, stând într-un loc şi adunând averi. O să merg tiptil, dintr-un loc într-altul, iar la sfârşit voi trage linie şi voi aduna. Te aştept în barca mea, camarade! Baftă!

      Like

  3. Mi-am amintit.
    Daca tot esti in legatura cu instructori roaga-i sa te invete ( in caz ca nu stii) sa te folosesti de scarita sau cum sa-ti faci din coarda scarita.Iti este extrem de folositor in zonele de surplomba, pein pesteri sau unde intilnesti saritoare.
    In alta ordine de idei, se va defrisa in continuare, dar ar trebui sa-i oblige pe cei care o fac sa replanteze .Cu 1% din cistig pot replanta intreaga zona defrisata iar natura si-ar reintra in drepturi mai usor.
    Sa-ti fie bine, adica sa mai mergi!

    Liked by 1 person

  4. Da, s-a exploatat in Cheile Tureni.
    O buna bucata de timp a fost cea mai mare exploatare de celestina din tara, dar ori s-a epuizat ori a fost sigilata din alte motive.Nu stiu.

    Like

  5. Adolescent fiind, am cunoscut un alpinist faimos in Busteni…Ducaru imi pare ca-l chema, cu care am fost la Refugiu şi am cules, acum n-aş mai face-o, flori de colt pe care le mai am si acum…El a escaladat renumita Fisura albastra(parca asa se numeste), un traseu alpin in care au murit cativa alpinisti…Inca mai am amintirea acelor intamplari povestite de Ducaru.
    Acum …nu stiu ce sa zic despre verificarea “nodurilor”…?! Eu stiu ca se face PERSONAL, nu prin interpusi, fie ei …”personali”…si bine intentionati.
    Un articol …pe cinste ai scris. Cred ca cei care mai au dubii in privinta bucuriilor montane…sunt lamuriti pe deplin.

    Liked by 1 person

    1. Au trecut aproape două luni, între descinderea în Cheile Tureni şi mome tul scrierii articolului şi ca de obicei, o poveste de care să ma leg, nu prea aveam. Aşa că, pas cu pas, am aşteptat, până când, tatăl meu, mi-a spus povestea şi am făcut legătura. Restul, a venit de la sine. Soția mea nu se cațără, dar a prins bine, atât cât amândoi am avut posibilitatea, lecțile teoretice. Apoi, mai e o chestiune şi de încredere….ce să zic…ieşirile în natură şi nu numai sunt fericirea mea maximă. De aici şi bucuria…
      Îți mulțumesc încă odată, pentru apreciere 🙂

      Liked by 1 person

      1. Nu ai de ce…Eu am parasit definitiv orasul pentru a fi in mijlocul naturii. Daca eu nu inteleg aceasta NEVOIE…cine s-o inteleaga?! Ma bucura insa “propaganda” pozitiva…chiar manipularea benefica a celor “adormiti”.

        Liked by 1 person

      2. “Mutantii”…aceasta specie autoreferentiala…sunt o “rara avis”… in conditile in care orasul a devenit ABIOTIC. Sunt uimit sa constat ca oamenii INCA nu sunt convinsi de acesta NECESITATE ?!

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s