Casa de oaspeți din Suceava

Umblam “în gol”, conducând, de ceva vreme pe o stradă îngustă, mărginită de pomi, mari și sănătoși, în Suceava. Casele oamenilor scăpătați după revoluție sau prinși în jugul băncilor, apar una câte una cocoțate pe dealurile de la periferia Sucevei. GPS-ul nu mai știe nimic, la el figurând doar câteva numere, într-o hartă datată 2013. Acum, sunt zeci de numere în plus, tot atâtea case dispuse nu numai linear ci și lateral.€

Cazarea mult dorită

Sătul să tot umblu aiurea, mă opresc la primul restaurant, care îmi iese în cale, pentru a cere informații despre cazarea mea. “Bună ziua…Caut Casa de oaspeți din Suceva, situată pe strada Brădetului Nr 1?…Este aici, lângă, sus pe deal”, vine răspunsul unei doamne, care se uită curios, la pantalonii și ghetele mele de munte, la tricoul meu puțin transpirat în piept și care, într-un final trage o concluzie simplă: “Ați venit cu marfă, deci aprovizionarea€…vedeti că prin spate se intră” Răspund repede, precipitat: “Nu! Nu sunt cu marfă,€ voi sta acolo.” Doamna, mă mai cântărește odată din ochi și îmi spune scurt, neîncrezătoare, mișcându-și capul stânga-dreapta “Haideți cu mine, lângă geam, Casa lui Ceaușescu,  se vede de aici

Cam așa am aflat eu, că voi locui pentru o noapte, la o fostă casă de oaspeți a nomenclaturii comuniste, din Suceava. Nu oricare, ba chiar prima, dacă ar fi să existe un clasament al fiecărui stabiliment pe care cea dintâi familie din România comunistă, o avea în județul Suceva. Tot în Suceava, ca o ironie a sorții, cu câteva săptămâni în urmă, aterizam pe Valea Barnarului, în Munții Bistriței, unde pentru o noapte, am dormit în fosta casă de vânătoare a lui Ceaușescu. Atunci, fiind singurii din acel stabiliment vânătoresc, am deschis ușa fiecărei camere, pentru a găsii patul lui Ceaușescu. Toate camerele erau la fel, așa că am abandonat rapid, ideea. Coarnele mari de cerbi, spânzurate de pereți, lângă care tronau, capete mari de mistreți, au băgat cumva spaimă în mine. Atunci, am hotărât brusc, că dacă în acea noapte mă va scăpa ceva, să nu străbat întreaga casă, până la baie. Mai bine ies afară! În întunericul nopții. Mai sigur! Absolut…

Casa de vânătoare, de pe Valea Barnarului, Muntii Bistriței:

Foto: Alin Borgovan

La Suceava, chiar în poarta stabilimentului, am dat nas în nas, cu responsabilul stabilimentului. Puțin intrigat la început, deoarece nu îi venea să creadă, că nu am văzut indicatoarele “cu care e plin tot orașul”, înșirate pe stâlpi, încă de la intrarea în oraș. Nu știu cine este, nu i-am reținut numele. Dar mi-a plăcut faptul, că omul era deschis la vorbă și răspundea întrebărilor mele, fără tăgadă. Am aflat astfel, că, casa era aproape să între în posesia unei firme turcești. Ce ironie, după sabia lui Ștefan Cel Mare, furată de otomani, și uriașul tablou cu domnitorul Moldovei, din sala restaurantului, putea să ajungă pe mâna turcilor, peste veacuri.

Casa a fost proiectată de arhitectul Nicolae Porumbescu, unul din marii arhitecți ai perioadei comuniste. De numele său, sunt legate realizări, precum Teatrul – Cinematograf din Hunedoara, Casa de Cultură din Baia Mare, centrele civice noi, din Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Prefectura Botoșani și poate cea mai importantă, dar despre care nu vom discuta aici, Circul de Stat din București. La o bere, tot cu câteva săptămâni în urmă, pe un pietonal în plin centru sucevean, Lucian Spetcu, îmi povestea cum, o serie de clădiri vechi ale orașului Suceava, din perioada “€œimperială”, au fost dărâmate, pentru a clădi un nou centru civic, de această dată, de  sorginte socialistă

Clădirea, face parte dintr-un ansamblu, care mai cuprinde o vastă arie împădurită, sală de sport și cramă, unde un imens mistreț, împăiat, stă de pază. Mi-a plăcut în această cramă, o pivniță, ai cărei pereți sunt tapetați cu flori de mină și bucăți de travertin. Am tras concluzia, brusc, că oamenii de seamă, ai epocii trecute aveau și o gândire creativă. Legat de acest aspect, îmi vine în minte o sintagmă, pe care o tot aud de la o vreme, rostită și de proprietar, în timp ce îmi prezenta ansamblul€ ”Voi tinerii, aveți impresia, că tot ceea ce s-a făcut atunci e rău”. Ciudat, eu tocmai admiram

 Imagini din pivnița unității :

Ratez din nou ocazia, de a sta pe patul dictatorului. Camera e ocupată de un japonez, venit tocmai pentru acest lucru. Întru în schimb în apartamentul Elenei Ceaușescu. Fotolile clasice ale vremii, patul din lemn masiv, comoda și măsuța, sunt lucrurile de lux ale altor vremuri. Ușile de la intrările în fiecare cameră sau apartament, au plăcuțe cu simboluri suggestive: A1, A2, G1, G2 , etc

În A1, stătea Nicolae Ceaușescu. Eu am locuit într-o cameră destinată lui Nicu Ceaușescu. Mi-au plăcut “mileurile”, excelent păstrate pe măsuțe, fotolile simple și scaunele Mai lipseau doar bibelourile cu pești și tigrii, pentru a complete un “decor vechi”. De fapt, în afară de paturile și dulapurile masive, tot ce ține de măsuțe, scaune, fotolii, se mai regăsesc și astăzi în multe case.

În tot acest timp, discut vrute și nevrute cu proprietarul. Îi dau într-una, fascinat de o astfel de clădire și de faptul că o sa dorm în ea, că trebuie păstrat totul, așa cum este, iar restaurarea și renovarea, de care mai are nevoie clădirea, să se facă, respectând linile arhitecturale €œcomuniste. Până la  urmă ar fi și în sprijinul afacerii pe care o conduce. În lume există, încă mulți nostalgici ai epocii demult trecute. Se organizează chiar excursii, cei mai fideli clienți, fiind pensionarii din fosta Republică Democrată Germană. Dar nu vin la noi, ci înTransnistria.

Și eu sunt unul dintre nostalgicii acelor vremuri, dar din alte puncte de vedere. În sistemul comunist de învățământ, ca să fiu cât mai elocvent, am prins doar trei ani. Am fost pionier. Eu nu sunt nostalgic după lucrurile pe care adevărații nostalgi, ai vremurilor noastre, sunt.Nici nu am cum și nici nu le împărtășesc. La mine, alta e problema Vedeam eu, copil fiind, în filmele vremurilor trecute, diverse personaje, care închideau și deschideau uși capitonate din diverse hoteluri, de la mare, de la munte, din diverse orașe. Priveam, tot copil fiind, fascinat, la mobilierul din camere, la paturile masive, la Tv-urile de pe comode. Eram fascinat de acele hoteluri, ca de ceva de poveste. Nu știu de cePana și pe ospătari și chelneri, îi priveam într-un mod diferit. Gustul acestui sentiment, l-am redescoperit, după ani și ani, involuntar, prin  Casa de Oaspeți din Suceava.

Ne strângem mâinile. Peste puțin timp o să plec. Afară, e o frumoasă dimineață de iunie. Simpatic, proprietarul îmi spune brusc, ca și când i-aș fi luminat gândurile și ideile. “Atunci domnule, dacă dumneavoastră, susțineți ca renovarea să se facă, ținând cont de vremurile de altă dată, eu ar trebui să vă întâmpin cu o Dacie 1300 !?”Š Zâmbesc, aprobându-l, uitându-mă totodată cu admirație, la mașina din dotare…un superb Mercedes, parcat în fața frumoasei clădiri, de pe dealurile Sucevei.

2015-06-09 17.47.33
Dacia 1300 🙂

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Advertisements

2 thoughts on “Casa de oaspeți din Suceava

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s