Munţii Ţibleș-Operaţiunea Cibele

DSC_0832

August 2015, Baia Mare-clinchetul unui clopoțel vesel, îi dă de veste persoanei care răspunde de bunul mers al unui anticariat, situat în plin centru istoric al urbei de pe Valea Săsarului, că am intrat. În jurul meu, o grămadă de cărți, atât în românește, cât și în maghiară. În ochi îmi sare însă, prima pagină a unui ziar de limbă maghiară, unde numele Horty, este scris cu majuscule și îngroșat consistent. Prima tentație, e să îl răsfoiesc. Renunț repede, deoarece nu cunosc limba, celui ce a a purtat un nume, plin de apelative pompoase, de sorginte imperială : Horthy Miklós Vitéz de Baia Mare (Nagybánya), cavaler de Szeged si Otranto. Stingheră, o carte mică, în românește, rătăcită printre ziarele vremurilor, îmi atrage atenția. O iau, o răsfoiesc, Munții Ţibleș îmi apar în față, iar clopotul mare de pe Vârful Ţibleș, începe să îmi ocupe gândurile. O cumpăr și părăsesc anticariatul, însoțit la ieșire, de același clinchet stingher, de clopoțel. Totul e clar. Urma să plec către Ţibleș. Clopotul de pe vârf, sigur trebuie să sune mai tare, decât clopoțelul de la intrarea într-un anticariat, unde l-am găsit pe Horty. Avea numele îngroșat pe prima pagină a unui ziar.

Continue reading

Masivul Făgăraș-Operațiunea Ogoranu

Imagine spre Sud, din Şaua Podragu. În stânga, una din culmile secundare ce alcătuiesc sub-unitatea Muntele Podul Giurgiului

 “Daca nu te simți pierdut, degeaba mai intri in padure”

-Nea Nae, mă recepționezi? Nenea Nae, ne auzi? Tăcere…Timpul trece, iar din partea cealaltă nu se aude nimic. Staţia bâzâie, în dreptul inimii mele, iar vocea se aude din nou, spărgând noaptea cu al sau întuneric fabulos.

-Victore, cred că Nea Nae, are ceva la stație. Nu mă aude decât cu întreruperi, iar când reușește să vorbească, eu îl aud foarte încet.

Timpul trece, tăcerea se așterne. Tăcere şi întuneric… aliații perfecți ai muntelui. Undeva, stingheră, o luminiță urcă încet panta pe care o mai are, până în vârf. Ajung! A fost greu… Respir de două ori, beau o gură de apă şi îmi închid frontala. Mă apuc de numărat stelele. 1, 2, 3, 4…343, 344…1123… Disconfortul dat de căldură a dispărut. E noapte, iar întunericul îmi face bine. Semețul Făgăraș a dispărut din fața ochilor mei. Astăzi m-a supărat cu toată arșița răspândită peste el, cu iarba lui galbenă, cu succesiunea lui  aiurită de creste. Ce mare scofală?! Toate sculptate de niște ghețari plictisiți, cândva…chiar și cu capra lui neagră, care păștea plictisită şi ea,  pe un tăpșan sub un grohotiș. Nu se dădea dusă, oricât de mult chiuiam și fluieram. Mă enervează, cu puzderia lui de oameni pierduți în vise alpine, care nu au nimic în comun cu el. …4567, 4568…10234, 10235…

Continue reading