Masivul Făgăraș-Operațiunea Ogoranu

Imagine spre Sud, din Şaua Podragu. În stânga, una din culmile secundare ce alcătuiesc sub-unitatea Muntele Podul Giurgiului

 “Daca nu te simți pierdut, degeaba mai intri in padure”

-Nea Nae, mă recepționezi? Nenea Nae, ne auzi? Tăcere…Timpul trece, iar din partea cealaltă nu se aude nimic. Staţia bâzâie, în dreptul inimii mele, iar vocea se aude din nou, spărgând noaptea cu al sau întuneric fabulos.

-Victore, cred că Nea Nae, are ceva la stație. Nu mă aude decât cu întreruperi, iar când reușește să vorbească, eu îl aud foarte încet.

Timpul trece, tăcerea se așterne. Tăcere şi întuneric… aliații perfecți ai muntelui. Undeva, stingheră, o luminiță urcă încet panta pe care o mai are, până în vârf. Ajung! A fost greu… Respir de două ori, beau o gură de apă şi îmi închid frontala. Mă apuc de numărat stelele. 1, 2, 3, 4…343, 344…1123… Disconfortul dat de căldură a dispărut. E noapte, iar întunericul îmi face bine. Semețul Făgăraș a dispărut din fața ochilor mei. Astăzi m-a supărat cu toată arșița răspândită peste el, cu iarba lui galbenă, cu succesiunea lui  aiurită de creste. Ce mare scofală?! Toate sculptate de niște ghețari plictisiți, cândva…chiar și cu capra lui neagră, care păștea plictisită şi ea,  pe un tăpșan sub un grohotiș. Nu se dădea dusă, oricât de mult chiuiam și fluieram. Mă enervează, cu puzderia lui de oameni pierduți în vise alpine, care nu au nimic în comun cu el. …4567, 4568…10234, 10235…

Un plânset de copil, venit pe calea undelor, sparge liniștea întunericului. Continuă și nu mai tace. Bâzâitul devine stresant și odată cu el armonia mea și a muntelui dispare. Urlu în stație! :

– Doamnă, sunteți  o inconștientă și o ignorantă. Ştiți ceva? Nu mă interesează absolut deloc, soarta copilului tău crizat, care urlă în stația, pe care ai cumpărat-o și ai plantat-o în camera lui, ca tu, sfidătoare șefă a lumii proștilor, să îți faci de cap, prin te miri ce ascunzișuri ale casei. Cum îți permiți tu, să îmi strici tu mie, cu apucăturile tale de mamă eroină, liniștea dată de munte și de alianța lui cu această noapte superbă?! Taman acum, când, m-am făcut și eu prieten cu muntele ăsta blestemat?! Închide-o, astupă-i  gura plodului cu ce ai la îndemână! Altfel, iau muntele ăsta, de coadă și de cap şi…şi… ți-l trântesc, taman peste stația aia blestemată și peste copilul ăla, care nu mai tace din gura aia spurcată, de pământean nătâng!

Brusc, din partea cealaltă nu se mai aude nimic. Fericit, continui să număr stelele de unde am ramas…A, da! La aceasta am rămas. Aia era, deoarece, era lângă aialaltă, despre care eu am zis că e roata unei mașini de off-road...deci, asa …20455, 20456, 32457… număr în continuare în întuneric, netulburat de nimeni, întins pe spate, așteptând ca restul camarazilor, să vina și ei, aici sus, lângă mine.

…123.457…234.678… de stele…multe stele…

Între timp, de pe Vârful Mircii(2461 m), din Masivul Făgăraș,  într-o noapte perfectă, în care am făcut puțină ordine, în viața undelor radio, aud că, Nea Nae, reușește să regleze cumva stația din dotare.Ei, de acolo, de undeva de jos, ceferiștii, erau prietenii noștri. Ai muntelui, ai întunericului și al tuturor alianțelor încheiate în acea noapte superbă, la 2000m, cu rucsacul în spate. Şi ai mei… Locomotiva LDH este mutată de pe linia, unei gări necunoscute, pe o altă linie, vagoanele sunt puse la locul lor, iar camarazii mei  ajung şi ei. Termin cumva și eu de numărat. Câteva sute de mii de stele…mai aveam numai câteva…iau rucsacul în spate, înjur una scurtă de îmbărbătare pentru Ştefan, ce își revine ca prin farmec și plecăm mai departe, spărgând întunericul. Bată-l Dumnezo de munte!…Doar Doli, cu “dulapul” în spate, mai trebuie să vină. E undeva în spate, înaintând greoi și vorbind cu noi prin stație. Îl lăsăm în plata Domnului!  Vine el, cumva. Până la Podragu, mai avem vreo două ore de alianţă cu întunericul. Pentru că de mers prin el, poate oricine…

………………………..

18.09.2015-Captivi într-o coloană de tab-uri, în zona localităţii Cincu, Jud Sibiu…
Claxon, că cine e ca mine! Toată coloana de blindate vroiam să o depăşesc… 🙂

Vehicul militar in zona localitatii Cincu
Vehicul militar în zona localității Cincu

Brusc, orizontul meu se îngustează. Subit nu prea mai văd nimic, iar tusea începe să imi dea târcoale. Imediat, aflu si cauza: a băgat unu talpa într-un utilaj, că toate gândurile mele despre poluare au prins a fugii din mintea mea. Nori negrii, ieşeau din ţeava de evacuare a  namilei…aşa Dane…asta ca să mai fi şmecher!

20 km mai târziu, “gonesc” cu 90 km/h, prin Podișul Hârtibaciului. Am trecut de Agnita, iar becul de la bord stă aprins de ceva vreme…sper să ajung la intersecția cu Transfăgărăşanul, unde voi alimenta… 

ajung, iar câțiva km mai la deal, la ieșirea din Cârțișoara, Nea Nicu, stă sub un pom, doarme și ne așteaptă. Este ora 3, după-amiază, iar până la Bâlea, mai avem 30 min, cel puțin, la câtă lume urcă și coboară, pe o vreme caniculară. Suntem la sfârșitul lui septembrie, totuși!

……………………………………….

Cortegiul de oameni care mișună prin Făgăraș, se revarsă peste noi. Suntem la Lacul Capra, singurii care mergem în sens invers. Cu rucsacii în spate, spargem rândurile oamenilor care vin din sens contrar. Este ora 4 și ceva, după-masa, iar fericirea noastră se numește Podragu. Ei, oamenii din cortegiu, mai au 30 minute și sunt la Bâlea. Noi, vreo 6 ore…

………………………………………..

… vedeți voi, când te prinde noaptea pe munte, oricât de planificat era acest lucru şi oricât de frumos, cade sfârşitul zilei peste creasta Făgăraşului, te cam… strâng chiloții. După ce ne-am măsurat rucsacii, la Fereastra Zmeilor, direct proporționali cu greutatea “măgarului” şi am trecut şi de porțiunea pe care noi am denumit-o “La trei paşi de …noapte”, întunericul ne-a prins de-a binelea, înainte de Vârful Mircii. Măi, se vedea namila asta de vârf, ca o pată neagră, mai negru decât negru din jur...Bată-l Dumnezo!...că mare mai era şi lungă urcare, se anunța…

Cu Ştefan, mă cunosc de-o viață. Cam de când era el în grupa mare. Acum e în clasa a treia. Am mai dat o noroială cu el, cu Dusterele, când el era la grădiniță, o brână a Râmețului, prin clasa 1 şi o Custură a Sărății, mai mult pe foale, decât în picioare, din cauza vântului. Nu-i bai cu el! Asta cu custura, nu mai ştiu când a fost…
-Ştefane, ce facem cu ăsta, că mă sperie? E al dracului de mare…
– Nu ştiu, dar de mâine nu mai cunosc nici un Mircea, zise Ştefan. Avea încă, o urmă de extaz, rămasă de la Trei Paşi de…Noapte
Cu puțin înainte de ora 24, campăm la Podragu, după ce am învățat o grămadă de personaje fabuloase, roboți, animale super tari, super eroi, super…ce vreți voi…
E tare camaradul meu… Ştefan ăsta…

…………………………………..

-Doli mă auzi?

Nimic. Stația e mută, iar din când în când, ii aud pe amicii mei de jos, ceferistii. Din acea gara misterioasă, dirijază vagoanele. Nenea Nae e fabulos cu sfaturile pe care le dă. Victor, cred că e un novice.Îl ascultă orbește. Aș fi vrut să îl cunosc personal pe Nea Nae. Îi adresez o chemare la dialog, dar nu primesc nici un răspuns Nu știu de ce, dar îmi închipui că are chelie

Am coborât de ceva vreme, de pe vârf, întunericul e stăpân aici, iar Doli undeva în spate, trebuie să fie și el. Stingher, la propriu, cu dulapul lui în spate. Trecem pe lângă Lacul Podul Giurgiului.În întuneric, distingem urmele celul ce a fost odată, Refugiul de la Podul Giurgiului. Sărim peste pârâul care își adună apele din lac și îi dăm la deal puternic.
Din instinct, întorc capul…Exact în acel moment, în vârful, Vârfului Mircii, o licărire palidă își face loc prin întuneric, într-o luptă disperată. Mă uit mai atent, încrunt privirea și mă gândesc că nu are cum să fie o stea. Sigur e Doli!…, iar în acel moment, undele radio, au captat, probabil cea mai bucuroasă chemare în abis:

-Doli, tu ești, camarade, acolo sus?

 -Daaaccccuuuulllleeee! Am ajuns și eu…iar potopul de suduieli, ce se revarsă la adresa bietului vârf, e chinuitor…de frumos.  Îl atenționez, de coborârea grea, care se anunță și cădem de acord, că dacă, nu intervine ceva neprevăzut, următorul apel va fi în Şaua Podragu. Curajosul meu camarad, a spart la propriu întunericul cu strigătul lui victorios, din vârful unui munte. Mai urc puțin, ies sub creastă, iar jos, undeva, văd luminile orașului. E Victoria, iar gustul unei beri, băute târziu în noapte la cort, începe să prindă contur!

……………………………………..

19.09.2015-Dimineața, primul ochi, l-am deschis la ora 5. Următorul la 6:30. Trebuia să ne trezim la 04:30. Sub amenințarea că Ştefan, va rămâne definitiv în cort, urmând să cadă pradă turiștilor necivilizati, suntem gata în mai puțin de 15 minute. Ora 7 mă prinde alergând printre turiști pe poteca care urcă în Şaua Podragu. Împart cu generozitate palme măgarilor, peste șoldurile bine dezvoltate. Îmi stăteau în cale și încăpățânați din fire, nu vroiau să se miște. Sus, camarazii mă așteaptă de ceva vreme. Cauza: “bătaia” care era să i-o aplic și lui Nea Nicu, care brusc nu mai vroia să vină. În cadență militară, luăm drumul Moldoveanului. Sunt mituit de Ştefan. Mi se flutură pe la nas o doză de Pepsi. Cedez, iar Ştefan, urcă primul din grup pe vârf. Las că ți-o fac eu camarade!. Mă așez, cică supărat, lângă vârf; îmi desfac impasibil, o conservă de porumb. Beau Pepsi și mănânc porumb într-un moment înălțator.Mă fac că privesc zările și caut Vârful Dâmbău din Trăscău.De fapt chiar îl caut. Nu se vede de pe Moldoveanu. și când te gândești că Moldoveanu se vede de pe Dâmbău…


Prin spatele meu, diverși turiști trec cu ce au pe acasă, la îndemână, unul cu un urs, altul cu bicicleta în spate. Doli mă strigă, că sâmbăta viitoare, o să urcăm cu o mașină de spălat Albalux. Ştefan, vine lângă mine. Porumbul îi trage cu ochiul. A mușcat momeala!
-Măi Ştefane, îți dau, dar nu am lingură? Ce ne facem?
Amicul meu, se uită în stânga, se uită în dreapta. Eu între timp înjur una, iar fața copilului se luminează.
-Hai să facem o lingură din capacul conservei!, zise Ştefan
-Gata camarade!, asta facem
…5 minute mai târziu, în timp ce toată lumea urca pe Moldoveanu, doi camarazi, mâncau porumb, sorbeau zgomotos un Pepsi şi râdeau de mama focului, împărțind aceiași doză de Pepsi, undeva sub cel mai înalt vârf din România….

Pe vârf nu am urcat…poate oricine…

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Advertisements

One thought on “Masivul Făgăraș-Operațiunea Ogoranu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s