Operațiunea Est: Transnistria, pasarela spre poarta unui cimitir românesc

 

 

2015-08-02 14.58.53
Pe 2 septembrie 1990, Republica Moldoveană Nistreană (Transnistria) își declară independența. Un panou lângă clădirea sovietului suprem din Tiraspol, marchează acest lucru

Spicuiri din articolul: ” Întrebare pentru Moldova: NATO sau o neutralitate minată “:

“NATO reprezintă o alianţă defensivă politico-militară formată din 28 de state din America de Nord şi Europa creată cu scopul de a proteja libertatea şi securitatea statelor membre. Tratatul are la baza funcționării sale celebrul articol 5 care se referă la dreptul, la apărare colectivă. „Un atac asupra unuia sau a mai mulţi membri NATO va fi un atac împotriva tuturor membrilor”, se stipulează în acord.Republica Moldova a stabilit primele relații cu NATO în 1992, anul conflictelor interne din regiunea de est (Transnistria).

De atunci țara nu a avansat pe direcția integrării în alianța nord-atlantică. Motivul acestei stagnări este așa-numita neutralitate, declarată în Constituția Republicii Moldova. Potrivit articolului 11, Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă și nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său, deși batalionul rusesc de menținere a păcii staționează la granița cu Transnistria și poate oricând deveni o unitate de luptă. Un lucru este cert: aderarea la Tratatul nord-atlantic este cu neputință în prezența trupelor rusești. Valentin Naumescu, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, explică această imposibilitate într-un articol. „Dacă Republica Moldova ar adera mâine la NATO, având în vedere că pe teritoriul ei se află trupe ale unui stat non-NATO, ar însemna că Alianţa ar trebui să activeze articolul 5 din prima zi a apartenenţei noului stat, considerându-se o agresiune împotriva tuturor membrilor NATO, şi ar trebui în consecinţă să îndepărteze agresorul de pe teritoriul NATO! Cu alte cuvinte, primind o ţară cu trupe ruseşti în Alianţă, NATO asumă să declare război, în ansamblul său, puterii care a agresat un membru al Tratatului. Doreşte vreun stat occidental o confruntare militară cu Rusia?”

DSC_0428
Sediul Misiunii OSCE(Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), din Republica Moldova: o clădire pitorească, situată în apropierea Lacului Valea Morilor, Chişinău. Rolul organizației, este de a acorda ajutor în vederea soluționării conflictului transnistrean, izbucnit în 1992. între autorităţile transnistrene şi conducerea de la Chişinău

Decor post sovietic, pe o stradă din Tighina, Transnistria, regiunea separtistă de pe teritoriul Republicii Moldova. Foste curți şi hale industriale, aflate în diferite stadii de degradare,  ne însoțesc pas cu pas, când pe o parte, când pe alta. Porți mari ruginite, pe care vopseaua este cojită, în fâșii lungi spongioase, ascund un trecut sovietic, “glorios”. O pasarelă peste păienjănişul de cale ferată, este ceea ce căutăm. Trebuie să ajungem în fața gării principale din Tighina, de unde apoi ne vom continua incursiunea noastră “frauduloasă”, spre centrul oraşului. Stârnim lătratul câinilor şi privirile paznicilor, din curțile pe lângă care trecem. Oameni şi câini, toți au ochii ațintiți spre noi. Un individ, iese dintr-o curte şi ne priveşte lung. E in maieu si cizme de cauciuc. Paznic al unei lumi dispărute, pentru noi , “europenii”. Doi maidanezi, îşi fac şi ei simțită prezența. Ne facem că salutăm, în timp ce ne vedem de drum. Ceva îmi spune că nu mergem în direcția dorită. Turnul unei foste fabrici, pe care odată scria Tighina, ne veghează de sus. Din toată denumirea localității, care l-a dat pe fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, pe artiștii, Tamara Buciuceanu Botez sau Ilarion Ciobanu, se mai disting vag, doar două litere. Rușii, preferă fosta denumire, de influentă turcească, Bender, pentru Tighina. Tot ce are legătură cu o Românie interbelică, în care Tighina se gasea, trebuie reprimat.

Bender, cuvânt de origine persană,  înseamnă “port”, iar Nistrul, ce curge pe teritoriul administrativ al orașului, este sursa de inspirație. Ca peste tot, în această zonă, străzile sunt umbroase. Platani mari, ies din trotuarul degradat. Privirea paznicului în maieu, pantaloni scurți şi cizme de cauciuc, o am încă în ceafă. Înaintăm în şir indian, unul după altul. Din când în când, ne aplecăm pentru a trece prin desișul format la marginea trotuarelor, un amestec de crengi de copaci și arbuști crescuți în voia sorții. Sunt primul în coloană. Mă aplec. Vreau să trec pe sub crengile unui copac. Cu puțin efort, reușesc. În fața mea, o maşină, un Taxi opreşte.  Cei din spatele meu, văd doar o maşină cu o inscripție pe ea. Frunzele platanului le obturează vederea. Bănuiala că e maşina Miliției, le încolțeşte în suflet, alimentată probabil, de gestul nedeclarării intrării noastre în Transnistria . Aud ceva şuşoteli, iar până să mă întorc, să le spun ce fel de maşină este în fața noastră, Lucian trage concluzia:

-Gata! Ne opresc!

Continuăm…

În scurt timp strada se închide brusc, printr-o poartă mare, pe roleDincolo de ea peste un număr impresionant de vagoane de călători sau marfă, toate ruginite, de proveniență sovietică , vedem gara. Chiar dacă instinctul ne spune să tragem de poarta mare, nu o facem. Ar fi culmea să tragem acum de ea, să o deschidem. Hârşâitul şi scârțâitul roților pe canalele, neunse de multă vreme, ar face un zgomot infernal Din planul nostru, de a nu atrage atenția şi de a ne amesteca în mulțime, s-a ales praful. Numai cine nu a vrut, nu ne-a observat. Noroc, că e o zi de duminică, iar mai mult, în Republica Moldovenească Nistreană, nerecunoscută de nimeni, nici măcar de Rusia, nu prea mai sunt oameni.Puținii rămaşi, sunt pensionarii plătiți de ruşi. Lor li se adaugă funcționarii “aparatului transnistrean”.

Tinerii aleg să plece. Ori în UE, via România, ori în Rusia.

Cu o oră mai devreme…

Încet, încet părăsim zona talciocului cu vechituri, de lângă gară. O lume pestriță, pe care cu greu o mai vezi prin România. Sau poate, doar la talciocurile cu vechituri din România. Pentru că aici, această lume pestriță e peste tot. Pe străzi, în parcuri, în mijloacele de transport în comun.Fiecare trăieste cu ce poate. Singurele lucruri comune cu “europa” sunt nelipsitele smartphone-uri. Bătrânii trăiesc, cu ce le trimit nepoții sau copiii, de peste hotarul imaginar, de sorginte rusească, de pe Nistru sau din Rusia. Mulți lucrează în zona Moscovei, profitând de circumstanța unei slavizări care include limba rusă, ca principal element favorabil.

Soarele începe să ne ardă cefele bronzate. Suntem pe un trotuar, bine întreținut. În fața noastră, avem un bulevard, care se desparte frumos, în două bretele. În locul în care bretelele se despart, un arc de triumf, tronează neclintit. Este Arca Păcii, din Tighina, monument ce marchează intrarea în oraș. Vulturul bicefal, stema Rusiei, tronează pe pereții arcei. O maşină trece sporadic, din când în când. Mai des trece troleibus-ul, dar şi acesta, este mai mult gol. Pe dreapta, reprezentanța grupului de firme Sheriff  își face apariția.

Ei sunt aproape totul în Transnistria. Bănci, benzinării, supermarket, telefonie, sport, adică fotbal, rețea de service-uri auto, televiziune, etc.  Cu mulți ani în urmă, mirajul banului înzecit, îl făcea pe Mihai Stoichiță, fostul antrenor al echipei Steaua Bucureşti, să antreneze echipa de fotbal Sheriff Tiraspol. După care, o întreagă pleiadă de jucători români, sau antrenori români, mai mult sau mai puțin obscuri sau perindat pe la această echipă, multiplă campioană a Republicii Moldova. În prezent, grupul Sheriff  este cel mai mare contribuabil la bugetul transnistrean şi una din taberele care  au avut un candidat în 2015, la alegerile pentru posturile de conducere din Sovietul Suprem şi Consiliile Locale ale regiunii. Un paravan, în spatele căruia, multe afaceri murdare, se desfășoară. Totul supravegheat de sus, de la Moscova. Aproape toată activitatea economică a regiunii este controlată de grupul de firme  Sferiff. Mai multe, aici.  Transnistria mai contează prin coniacul Kvint, cel original şi cel contrafăcut, ,comerțul ilegal cu mărfuri, comerțul ilegal cu arme, fabrică de armament, dar şi centrala termoelectrică de la Cuciurgani, de unde Republica Moldova se aprovizionează cu energie electrică, pe care normal, o plăteşte mai scump, decât dacă ar lua din România. La Râbnița, o altă localitate de pe teritoriul transnistrean, este prezentă industria metalurgică, iar pe raza raionului Râbnița, la Cobasna, 20.000 de tone de arme și muniții sînt stocate, majoritatea provenite de pe  vremea URSS-ului. Tighina, locul unde suntem în prezent, contează şi ea prin diverse ramuri industriale, dar mai ales , prin statutul de nod de căi de comunicații. La toate acetea se adaugă Tiraspol, capitala regiunii separatiste. Conflictul de pe Nistru din 1992, lasă Republica Moldova, cu o parte din teritoriu ocupat de forțe străine, văduvind totodată statul,  de un sector al economiei, cel industrial. În prezent, ceea ce a rămas din Republica Moldova, este un teritoriu, eminamente aproape agrar. O situație aproape identică, dar la scară mai mare, se întâmplă în prezent, în Ucraina. Conflictul cu Rusia, a format deja două artificiale republici, în două teritorii foarte importante din punct de vedere industrial. În ambele cazuri, Rusia, s-a bazat, pe o împărțire economică, pe ramuri industriale, de pe vremea URSS-ului, lui Stallin, “trăgând pătura” , când situația a cerut-o, dar şi pe implanturile de populație pro-rusă, colonizate aici.

Las deoparte găoacea istorică în care mă aflu. Las şi sediul Sheriff, în urmă şi înaintez. Intram pe sub vulturul cu doua capete. Trecem apoi strada, pe unde ne taie capul. Oricum nu circulă nimeni. Ajungem , în fața unui memorial rusesc, de dimensiuni mari. Este vorba despre un cimitir al eroilor ruși. O pasarelă peste timp, se deschide în fața noastră. Doi ani, două grupuri de numere. 1941 și 2007.

În 1941, aici era fostul Cimitir al Eroilor Români „General Dragalina”. Aici, erau îngropați peste 300 de soldați români, câțiva civili și tot așa, câțiva soldați ruși. În 2007, autoritățile din așa-zisa republică, demolează acest cimitir, păstrând din ceea ce a fost odată, doar câteva cruci, ale soldaților români, căzuți la datorie si o placa memoriala, având greșeli de ortografie evidente . O mână de cruci! Nu e scris nici un nume pe ele, iar placa memorială e scrisă greșit. Stăm în fața lor, pe un gazon verde, înconjurați de alte cruci, în marea lor majoritate de soldați sovietici. Am o vagă bănuială, că sub crucile românilor, nu o să găsesc nici un schelet. Micuțe și neîngrijite, date doar cu un var alb.

Ce s-a întâmplat cu restul crucilor soldaților români morți? Unii spun, că au fost folosite la astuparea gropilor din Tighina. Despre oseminteatât, doar aceste cruci. Ne învârtim printre morminte de soldați francezi, nemți sau suedezi, rămaşi pe aici. Facem poze, panorame şi selfie-uri. O bască cu stema Ungariei, rămâne pe crucea soldaților maghiari.

Lucian, o aşează cu atenție, iar eu îl pozez. Grija de care au parte, crucile maghiarilor, contrasteaza puternic, cu cele ale românilor. Nimic, nu este întâmplător. Jucând la două capete, la fel cum o fac și în prezent, ungurii au fost aliați din umbră ai rușilor. Îmbrăcând pentru început haina dualismului austro-ungar și aflat aproape tot timpul, pe poziții de luptă, în Balcani, cu Imperiul Rus, interesele comune au primat, în momentul în care a venit vorba de o Românie Mare. Dorința de a nu permite formarea unui stat puternic în zonă, a fost pe primul loc. Colaborarile ruso-maghiare, au continuat ulterior și după destrămarea celor două imperii. Pentru a atinge vechi ambiții imperiale, de ambele părți, s-a mers până acolo, încât, deși aflate pe poziții antagonice pe front, unitățile militare maghiare și ruse, au primit ordine clare, de neagresiune sau de mimare a luptei. Se urmăreau: Transilvania, “Basarabia”, iar în colaborare cu vecinii noștri bulgari, Dobrogea

Între 1914 și 1917, ungurul cu studii la Cluj, Bela Kun, era prizonier într-un lagăr țarist din Rusia. Odată cu declanșarea Războiului Civil  în Rusia, acesta începe să se remarce, recrutând pentru cauza bolșevică, alți prizonieri unguri, din lagăr. În aceea perioadă, peste 300.000 de prizonieri, din fostele lagărele țariste, se înrolează voluntari în Armata Roșie. Din aceștia, peste 30.000 de oameni, sunt foști prizonieri de război maghiari. Ulterior, Kun, va forma grupul maghiar al Partidului Comunist Rus, primul grup din exil al Partidului Comunist Rus, care avea rolul de a apăra cauza bolșevică și de a instaura în Ungaria, un guvern bolșevic. După ce guvernul bolșevic a fost instaurat în Ungaria, aceasta devenind Republica Sovietică Ungaria, Bela Kun, sub stricta coordonare a Moscovei lui Lenin,  prezent peste tot în Transnistria,  își îndreptă atenția spre Transilvania, organizând acțiuni de spionaj, operațiuni paramilitare și teroriste, împotriva autorităților române din Transilvania.

2015-08-02 11.02.10
Crucile românilor

 

Ungurii comuniști, au ocupat roluri de seamă în structurile Cominternului (internaționala comunistă, fondată de Lenin). S-au infiltrat adânc, în structurile de conducere sovietice, bazându-se pe rolul pe care voluntarii maghiari, l-au jucat în cadrul Războiului Civil din Rusia. Ungaria, a fost țara cu cea mai bună reprezentare în structurile bolșevice rusești, din toată Europa de Est. Scurta divagare, bazată pe sinteza fabuloasă a lui Larry Watts se încheie. Doar el, un american, putea să pună pe tapetul prezentului, cu atâta franchețe, realități istorice tulburătoare. Găsim astfel și sursa insistenței, cu care crucile soldaților unguri, sunt lustruite, aici, în Transnistria.

Suntem nervoşi, agitați, încă neîmpăcați cu statutul nostru, de intrați, nedeclarați, pe teritoriul transnistrean. Ne învârtim, prin cimitir, surescitați. Lucian vrea un selfie aici. Suciu, se plânge că bateria bățului pentru selfie, se va termina, iar obiectivul lui, nedeclarat, tancul din Tiraspol, va fi compromis. Susțin şi eu, ideea ajungerii cât mai repede la Tiraspol, dar fără a ne abate de la planurile ghidului nostru, Lucian. Acesta însă se supără. Plecăm sub tensiunea obiectivelor şi a ceea ce reprezintă ele pentru fiecare dintre noi. Pic vinovat de serviciu, într-un război în care două părți, care se cunoşteau “de multişor”, nu îşi permiteau să se certe, taman acum.

Ieşim pe uşa din spate a fostului Cimitir Dragalina. Încruntați, închidem după noi o poartă grea, din ceea ce a fost odată, istoria unei Românii Mari. Nervoşi, agitați, gonim mai mult, spre o pasarelă, de data aceasta reala,  care să ne treacă dincolo, peste păienjenişul de căi ferate, în fața gării principale din Tighina.

Va urma

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste

Advertisements

One thought on “Operațiunea Est: Transnistria, pasarela spre poarta unui cimitir românesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s