Viața’i o suferință

IMG_20160702_183950
Stau întins pe spate. Iarba îmi urcă pe lângă urechi. Îmi trag sufletul. De câteva minute, am trecut finish-ul unui concurs de alergare montană, care m-a solicitat destul de mult. Căldura și traseul deosebit de abrupt pe ultima porțiune, au fost de vină.
Respirația începe să își intre în normal, iar transpirația care m-a făcut fleașcă, începe să se uște încetișor, pe mine. Am ochii pironiți pe o alergătoare. Umblă de colo, colo, iar în spate, își duce mândră fetița. Medalia de la gâtul blondei copile, atârnă mai departe, într-o prelungire firească, pe corpul mamei.


Între copilă și formele tinerei mame, le aleg pe cele din urmă.
Lângă mine, aterizează fericit, trecând finish-ul, un băiat blond. Alături de el, am parcurs porțiunea cea mai abruptă a traseului.
Se întinde cât e de lung, oftează, geme, apa curge și pe el șuvoaie. Zâmbesc, cunosc situația. Acum câteva minute, starea mea fizică era asemănătoare.
-Am suferit mult astăzi, din cauza căldurii, îi zic după ce se liniștește. Cine ne pune oare, să ne chinuim în așa hal!
Întins pe spate, roșu la față, cu picături de sudoare atârnând de nas și de urechi, într-un echilibru precar, acesta îmi spune:
-Viața’i o suferință!
Rămâne în continuare întins, așteptând ca inima să i se liniștească.
Imaginile se schimbă.
Cadru idilic spre fascinant, într-o încăpere sobră, plină de rafinament. Camera în care mă aflu, pare a fi sediul unui club exclusivist, britanic. Totul încastrat într-o clădire veche, din timpul dominației austro-ungare.
Două tacuri, stau sprijinite de marginea mesei de biliard. În celălalt colț, două chitări, frumos decorate, își așteaptă cântărețul, mascând o fostă intrare într-o altă cameră. Fotoliile de piele, în care te afunzi binișor, măsuțele din lemn masiv, parchetul din lemn lăcuit, dau specificitate locului. O lumină galbenă, blândă, botează încăperea. Din boxe, aproape neauzit, acordurile unei chitări reci, răzbat. Vocea unui “blues man”, probabil negru, însoțește acordurile instrumentului.


Sunt în plină conversație, cu cel ce are acest stabiliment. Prezență aristocratică, de bun gust. Omul își aprinde trabucul. Tihna iese în evidență. Atingem diverse subiecte. Muzică, istorie, tehnică și artă culinară. Camera e înaltă, răcoroasă. Savurăm un ceai, dar și o bucată de ciocolată delicioasă, având o puternică amprentă, dată de gustul fermecător, al unei cafele fine.
Nu mișcăm, nu facem gesturi aiurea. Nu consumăm nimic, din ceea ce organismul oferă. Consumul de energie, nu își are locul, aici.
Lenevim tandru, încadrându-ne perfect, unei vieți lipsite de griji.
Trăim clipa relaxați, picior peste picior.
La masa gazdei, viața e frumoasă. Acesta la rândul lui, ar putea sta ore în șir, zile la rând, în această atmosferă. Linia de pe graficul vieții, nu va suferii nici o inflexiune.
Telefonul îmi sună, aducându-mă în realitate. Brusc mă trezesc.
Viața asta rămâne, iar eu sunt chemat să îmi ridic tricoul cu care voi alerga.
La ieșire, după ce ne salutăm și ne complimentăm, văd într-un alt colț al micuțului salon burghez, cu valențe de club britanic rătăcit pe plaiuri moldovenești, un suport de pălării, cu două jobene.
Aș lua unul, mi l-aș pune în cap, iar cu o reverență profundă, aș saluta gazda:

-Viață’i o suferință!…domnule!

 

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Advertisements

2 thoughts on “Viața’i o suferință

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s