Pietrosul Bistriței

 

Suntem aproape de cei 12 Apostoli, din Călimani, dar aceștia nu se văd deloc, din cauza ceții. Amânăm astfel, întâlnirea cu Moșul, Generalul, Ursul și celelalte formațiuni ruiniforme, rezultate în urma scurgerii și consolidării lavei, pentru mai târziu.  Sperăm însă, la acel moment favorabil, în care ceața se va ridica. Până atunci, alegem să ne retragem la un ceai, la primus, într-un colț de poiană, pe care ceața încă nu l-a cucerit. Alegem inspirat locul, deoarece găsim un panou informativ, foarte bine conceput, ce ne descrie creasta alpină a Călimanului, de fapt, fosta calderă vulcanică, ce se vede la orizont. Pentru mine, acest moment pica la fix, deoarece niciodată nu mai văzusem, ceea ce a mai rămas din fostul aparat vulcanic , dinspre Țara Dornelor. 


Apa începe să fiarbă deasupra primus-ului, ceața pare a stagna încă pe apostoli, așa că vom avea cu siguranță timp, pentru a savura, cimbrișorul și merișorul cules ad-hoc, pârlit de bruma unei toamne târzii și deosebit de frumoase.

Rezervația “12 Apostoli” din Masivul Călimani

A fost momentul, în care dintr-o dată, din ceață, a apărut în fața noastră, domnul Dan. O apariție, care deși ulterior, se va dovedi utilă, la acel moment a fost destul de stranie, accelerând involuntar bătăile unor inimi, care așteptau un biet ceai și nicidecum o apariție misterioasă.
De sub marginea îngustă, a unei pălării negre, împodobite cu tot felul de suveniruri montane, ne priveau doi ochi, la fel de negri. Lor li se adăugau, la fel de mult negru, de la față și de la haine. Domnul Dan, era un negru…dar, deși negru la fizionomie, omul s-a dovedit binevoitor de-a lungul întregii zile. Apariția lui, a coincis cu ridicarea ceții și cu vizitarea celor 12 Apostoli.
Seara, în micuțul loc de popas, de la începutul traseului, am aflat de la el, de Vf. Pietrosul Bistriței (1791m), din munții cu același nume. A fost imboldul care m-a făcut, ca la doar o săptămână, să mergem spre el.
Privit din Pasul Tihuța (1200 m), Podișul Zimbroaia, mai precis marginea estică a Munților Bârgăului, pare o întindere nesfârșită de pășuni și fânațe, platouri împădurite suspendate la 1400, printre care, din loc în loc, apar timid, sălașuri de vară.  Oile, vitele și caii sunt deranjați doar de traficul intens, de pe șoseaua care leagă Moldova de Transilvania. Pe lângă șosea, se înșiră casele de vacanță și pensiunile apărute după ‘89.

Podișul Zimbroaia:

Podișul Zimbroaia, face legătura între Munții Bârgăului și Munții Rodnei, pe de-o parte, iar pe de altă parte, între Munții Suhard și Masivul Călimani. Într-o zi bună de toamnă, în ceea ce privește vizibilitatea, ai toate șansele, călător fiind, ca din goana mașinii să observi toate unitățile montane, enumerate.

Imagini surprinse din Pasul Tihuța:

Avem norocul unei astfel de zile și profităm la maxim de acest lucru. Coborârea este lină și șerpuitoare. Soarele de toamnă, portocaliu, încălzește puternic caroseria mașinii. Întorc capul în toate părțile, deoarece în jur se văd toți munții. Am o stare de bine, dată de gândul unei ascensiuni spre un vârf, mai puțin cunoscut turistului din centrul României. Starea de bine mai continuă doar pentru puțin timp. În curând, fermecat de zonă, reușesc ca în Poiana Stampei, să încasez cea mai consistentă amendă primită vreodată de mine, pentru viteză, în localitate. Trăiam totodată, o stranie senzație de frustrare. În localitate, eram de o bună bucată de timp, dar șoseaua străbătea o zonă fără nici o casă, aproape dreaptă. Lamentările către un polițist insensibil, nu își mai aveau rostul.
În Sunători, pe Valea Bistriței, ajungem odată cu lăsarea serii. Proprietarul ne întâmpină cu ospitalitate, dar și cu istoria locului. În 1744, Casa de Habsburg, rupea din Moldova părțile nordice, creând astfel, o provincie nouă, imperială, pe care a denumit-o, Bucovina. Pentru 144 de ani de la acel moment, răul Bistrița, va deveni pentru această zonă, granița dintre două “locuri” românești. Situată imediat, la nord de rău, localitatea Sunători a făcut parte din Bucovina.
Afară e destul de răcoare, soarele care ne-a însoțit pe tot parcursul drumului nostru, fiind demult dat uitării. Stabilimentul este relativ nou, iar luna octombrie se pare că este o lună care nu îi prea convine gazdei. Nu are absolut nici un musafir, pentru perioada în care vom sta noi. Vara a trecut, iar odată cu ea și clienții.Tratăm cu el și pentru un mic dejun. Primim asigurări, deși nu am avut această dorință, că produsele vor fi din gospodăria proprie. Intrăm în cameră, dar omul mă mai solicită pentru un ultim păhărel de vorbă. Adorm cu gândul, la enigmaticul vârf. Afară, o lună plină mare,  stă fix deasupra lui, prevestind ziua bună ce va urma.
Între Sunători și Chiril, pe o lungime de aproximativ 5 km, râul Bistrița, taie formațiunile dure de aici, formând Defileul Zugreni.  Acesta este limita geografică, dintre Masivul Giumalău-Rarău și Masivul Pietrosu din Munții Bistriței.

Perspective asupra Văi Bistriței Aurii:


Insula Zugreni, o bucată de uscat în interiorul unui meandru, pe care râul îl conturează aici, este începutul traseului. Ridic capul, și îmi dau seama de greutatea traseului. Acesta urmărește exact, muchia tăioasă a muntelui. Începem, cu trecerea peste o stavilă deteriorată. Aceasta barează râul învolburat. Câteva pâraie curg sălbatic,  pe toate fețele muchii tăioase. Se  varsă aici, în Bistrița, întregind debitul acestuia. Atmosfera este umedă, cețoasă și rece. Bistrița o traversăm, pe o stavilă deteriorată , din fier si beton. După contactul cu fierul rece, mâinile se resimt. Urmăm marcajul. Acesta, se îndreaptă spre o zonă stâncoasă, situată deasupra unui pârău . Peste puțin timp, urmează o cățărare la liber, pe o scurtă porțiune stâncoasă. De aici încolo,  o pantă abruptă, ne va duce printre brazi, spre vârf.


Ieșim în creasta, în momentul în care, ceața se ridică. Primele raze ale soarelui, sparg plafonul de ceață. Pe noi ne găsesc gata încălziți după urcușul foarte abrupt.
Creasta este îngustă și scurtă. Iarna, gradul de dificultate al parcurgerii ei, se schimbă dramatic. Mă uit în jos, spre râu și observ cât de vijelios curge, zăgăzuit de pereții defileului. Curând, îmi voi da seama și de dificultatea coborârii, de care vom avea parte.
Traseul din acest punct, este însă superb. O creastă intimă, dezvoltată la altitudini medii, de 1750 m dă puternice accente alpine, prin poziționarea ei, în partea nordică a țării, la contactul cu aerul rece, arctic, contact mijlocit, doar de prezența Giumalău-lui mai înalt, în fața ei. Merișoarele și afinele, sunt neculese. Uscate, pișcate de temperaturile reci ale dimineții, își așteaptă în zadar culegătorii.


Primul vârf important al acestei inedite muchii, este Vârful Bogolinii (1748m). Mentalul meu, atribuie imediat, rezonanțe italienești, numelui. O cruce mare, este ridicată aici, de una din comunitățile rurale de jos, semn al importanței lui.
În zare, vedem aproape tot, începând cu Rodnei și Călimani, continuând cu Ceahlăul și terminând cu zona Obcinelor, dar și cu proximitatea imediată, dată de Rarău și Giumalău.

Valea Bistriței și Masivul Călimani :


Vârful Pietrosul Bistriței (1791m) îl atingem, după încă o coborâre și o urcare scurtă, pe micuța creastă, cu valențe alpine. Cu toate că este cea mai înaltă porțiune a Masivului Pietrosul din Munții Bistriței, acesta nu beneficiază de un marcaj corespunzător statutului lui. Rămâne prin borna simplă, cu mult în urma vârfului anterior, mai mic, dar mai bine pus în evidență, din acest punct de vedere.


Coborârea începe, după o binemeritată pauză. Știm ce ne așteaptă, așa că o luăm cu prudență în jos. După o oră, încheieturile încep să ne doară. Continuăm să coborâm. Altă opțiune nu avem. Izbăvirea apare după încă o oră bună. Trecem stăvilarul, strâmbându-ne. Pietrosul Bistriței ne-a oferit cea mai abruptă urcare, dar mai ales cea mai abruptă coborâre. Din cauza oboselii, începem să tremurăm de frig, deși afară e călduț.
La pensiune, seara vine cu miros de lemn ars. Proprietarul își cere scuze, dar de mâine, simpatica rudă, ce ne servea micul dejun,nu va mai putea veni. Dacă suntem de acord, ne va aduce în fiecare dimineață, lapte,brânză, unt și gem, fără să ne mai ceară nici un ban în plus. Ni le va lăsa la ușă. Suntem de acord.
Undeva sus, deasupra micuței creste, luna se ridică. Pietrosul zâmbește în lumina ei. Suntem lăudați pentru ambiția de a urca, dar mai ales de a coborî pe același traseu.
Dintr-o Bistriță care curge vijelios afară, în scurt timp, rămânem doar cu vuietul în urechi. Adormim.
Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Traseu: Cabana Zugreni(760m) din Defileul Zugreni de pe Valea Bistriței Aurii-Vârful Bogolinu (1740m)-Vârful Pietrosul Bistriței (1791m).
Marcaj: Bandă Roșie în stare bună
Dificultate: necesită o condiție fizică bună
Durată: 3 ore până pe vârf
Sursă de apă: doar jos la cabana Zugreni

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s