Uriaşul de la Şerbeşti

La orizont, Masivul Ceahlău, văzut de pe Stânca de la Şerbeşti

De câțiva ani, o legendă străveche în România, uitată pentru o bună perioadă de timp, începe să iasă la suprafață. Legenda uriașilor, adulată de visători, contestată de realiști și oamenii de știinţă, renaște, exact din această contradicţie…

Rezervația Peisagistică și Geologică, “Stânca de la Şerbeşti”, este localizată, la limita dintre Subcarpaţii Moldovei și Podișul Moldovei, pe teritoriul administrativ al comunei Ștefan Cel Mare, jud Neamț. Elementul de unicitate este dat de o stâncă, alcătuită din gresii, conglomerate și nisipuri, de vârstă sarmaţiană. Aceste formațiuni geologice au fost ridicate (redresate) neobișnuit, de mișcările tectonice,   până aproape de verticală, rezultând o imagine a stâncii, care este corelată, de cele mai multe ori cu un om mort întins pe spate. Imaginea aceasta este cel mai bine surprinsă, din punctul meu de vedere, de jos, de pe drumul județean, care asigură legătura dintre localitatea Ștefan Cel Mare și Hanul Ancuței, chiar din dreptul indicatorului de intrare pe teritoriul comunei.

Destinațiile lunii aprilie

Ruinele Bisericii de la Buciulești, Comuna Podoleni:

Localizare: lângă drumul național, care leagă orașele Piatra-Neamț și Bacău, pe teritoriul administrativ al Comunei Podoleni

Poveștile Trascăului

Valea Ighielului se desfășura calmă și monotonă în jurul meu. Prin parbrizul ușii din spate a Loganului, valea rula în fața mea ca un film într-un cinema vechi. Bolovani mari, trunchiuri de copaci aflați în descompunere, prăbușiți într-o albie care spumega de apă din belșug, umbroasă și fericită totodată, mă purta spre mașina lăsată, jos. Suntem în zona, în care muntele își termină dominația, iar piemontul (Trascăului) format în materiale cărate odinioară de ape, din zona montană, au format un cadru propice, dezvoltării așezărilor umane. De câteva minute, un om amabil, m-a luat în mașina lui. După ce voi lua Duster-ul din Ighiel, mă voi întoarce după camarazii mei, rămași undeva după lacul cu același nume, cu rucsacii în spate, visând și ei frumos pe o vale care a provocat tremur în vorbă și grăbiri inutile, undeva sus, deasupra Ciumernei…

Domnule Dorin Țimonea

De-a lungul timpului, în strânsă legătură cu pasiunile mele, am întâlnit destule situații, în care oameni nu sunt ceea ce par. La fotbal, am întâlnit ultraşi, care nu au fost niciodată într-o galerie, dar se declarau ultraşi, singurele galerii pe care le-au văzut fiind cele din fața monitorului, am întâlnit off-roaderi, care în viața lor nu au folosit modul 4×4 al maşinii, dar care se declarau off-roaderi, am întâlnit oameni care au mers pe munte, doar pe hartă. Geografia în sine, se transformă încet, încet, într-o ştiința de birou, iar exemplele pot continua…

Ocnișoara si crucea de Paști

Crucea din hotarul Ocnișoarei

“Nană Mărie și baciu’ Ion că așa le ziceam noi,copiii din curte, veniseră și ei la Blaj, ca mulți alții, cu gândul să-și facă un rost. Altul decât îl aveau la ei în sat (Ocnișoara). Acolo în sat, nu mai era de trăit. Puseseră ăia cote, începuse să se vorbească despre colectivizare. Și ocnisorenii nu erau gazde prea mari. Pământ rău, sărăturos și pietros. De unde să scoți recoltă? De unde să dai? De unde să tot dai, că ăia cu cotele, parcă nu se mai săturau.Parcă erau sparți. Acum, ce-i drept, cât le trebuia lor pentru trai, făceau, că erau oameni harnici ocnișorenii și neam de neamul lor n-a murit de foame. Da’ ăia de la cote cereau,și iar cereau, și nu se mai săturau. Și-atunci. ăi mai tineri din sat au plecat. La ce să mai stea? Că nu mai era chip de trăit. Mulți oameni au plecat de prin sate atunci. Au plecat la Blaj, au plecat la Aiud, au plecat la Uioara. Unii au plecat și la Teiuș, care era un sat mai mare, da’ acolo puteai să capeți servici la cefere. Să ai un salariu pe vemea aia, nu era puțin lucru, mai ales pentru unul care se muta la oraș.”  Strada Petru Groza Nr 3, autor:Ion Moldovan