Osjek, Croația : catolici la picioarele unui musulman

Bosniacul Halid Bešlić urmează să intre să cânte la Osijek, în Croația, flancat de gărzi de corp ca un interlop.  Dvorana Gradski din Osjek, sala de sport cu aproape 4000 de locuri pe scaune și câte vrei când se ocupă și parchetul, e arhiplină.

https://www.facebook.com/share/v/ioEt6mSLAK3G3M85/

Mădăraș, județul Mureș: Calu’ Bobo

Zice că este unu’ la bar aici , îl știi mă întreabă de parcă aș sta în satul ăsta nenorocit ca toate satele din România ,de o viață, îl cheamă hm, hm, nu știu cum , ceva nume maghiar sau poreclă, chechere mechere nu știu cum , și care se dă el mai șmecher, face pula mare prin bar, da’ cu mine nu’i merge și-mi arată o palmă ca și capacul de la găleata de zece litri cu care aduceam apă de la tanti Veta in copilărie în fiecare zi că trăia.

Sala de forță: Băiatu’ slăbănog și Marele Culturist

Băiatu’ slăbănog de la sală își puse banda elastică cu care se încălzea de fiecare dată înainte de antrenament lângă boxa portabilă a Marelui Culturist. Se gândi că nicicând nu fusese atâta de intim cu Marele Culturist pe care îl admira de multă vreme și cu care nu avusese niciodată curaju’ să schimbe două vorbe , se gândi că atunci când acesta va termina antrenamentu’ și-și va lua boxa ca să plece acasă, va pune mâna și pe banda lui, va zice că asta a cui este și ce caută aici , și atunci va avea ocazia și el să zică că ăia e banda lui și astfel să înceapă să pună șuvoiul de întrebări pe care demult vroia să i le pună, dar pe care nu a îndrăznit niciodată să i le rostească în față. Visând, dar cu ochii ‘n patru, vigilent, se duse în treaba lui unde începu să ridice cu bicepșii lui sfrijiți bara goală.

Sala de forță: Spartacus

Zice că: Bă! A zis nevastă’mea că de acuma încolo numa’ piept să mai fac la sală, că nu care cumva să mă prindă că fac și altceva că mă sparge și nu mă mai lasă nicăieri, și imediat cum se gată de echipat se și întinde pe banca pentru ridicat la piept unde bagă de zor.
“Vuu-Vuu” se aude din pieptu-i mare cum aerul iasă din el pe ridicări și-un altfel de sunet , ca de început de tub de aspirator ce trage cu spor, cu nesaț totul din jur, când bara cu greutăți este lăsată ‘n jos.

Margine de Târgu Mureș

E într-un un tricou pe care scrie mare Dream Big și-o burtă pe sub el ca o bilă. Basca din cap, când vorbești cu el, și-o tot ridică pe frunte ca atunci când îl pui să judece ceva, ceva ce’n capul lui încă nu și-a găsit rezolvare.

Târgu Mureș, Cartieru’: pornind de la oamenii ce mănâncă fistic…

Este fascinant să vezi că mai există persoane care după ce își cumpără cele necesare de la supermarketu’ din cartier rămân în magazin, unde cu privirea pironită prin geam, pe ceva nedefinit de afară, mănâncă fistic…

Târgu Mureș, smiorcu’ zilei : când mă lovesc de cea mai mizerabilă formă de melancolie după comunism

-Ciolacu o vrut, doamna Ildiko, să dea 20, da’ nu l-or lăsat porcii ăștia.
-Așa e doamnă Ileana. Să știți că cel mai bine după comuniști, în țara asta am dus-o pe vremea lui Iliescu și a lui Marko Béla . Să nu’mi vie acum, să ‘mi spună mie cineva altceva că știi cum i-o zic! Bistoș că așa e!
-O doamnă Ildiko, ce vremuri… Când a murit tata, a lăsat cu limbă de moarte ca averea să nu se împartă copiilor ci să rămână la partid. Știa că noi ne vom certa. Eram șase frați și ne-am descurcat. Ne-a ajutat partidu’ că tata a fost conducător de CAP. Atunci stăteam la Simeria…

Muntenegru, Restaurant Stara Kuca: boacăza de pe marginea drumului

Într-o boacăză pe marginea drumului, tranșează unu’ mieii gata rotisați ca pe fasole. În timp ce stau și aștept să îmi vină rându’, amuzat mă gândesc la “Tunurile din Navarone” scrisă de Alistair MacLean, una din cărțile copilăriei mele. Cu siguranță, bubuitura fiecărui obuz tras în acea carte este egalată, cel puțin, ca putere, de zgomotul fiecărei lovituri de satâr de aici.

E 1 septembrie, e gata!

În timp ce pe un post de radio străin ascult melodia “Goodbye Teens” a lui Plavi Orkestra, în minte îmi vine un fragment din scrierea lui Vasile Ernu: Așa învață un copil să fie trist. Simțind cum pleacă vara.
Solistul trupei își continuă nestingherit recitalul înregistrat cândva: Goodbye Teens,
I’ll never be, I’ll never be a boy… și tot așa până când melodia se termină.

Vărșag, Harghita, la izvoarele Târnavei Mari : studiind trogherimea lor, rămânem cu prezența impecabilă a unei țigănci deosebite.

Râul Târnava Mare iasă pentru prima dată la lumină din dunga unei păduri. Până în dreptul unui bolovan destul de mare și apoi încă cam 1 km bun mai la vale, râul acesta emblematic pentru mine curge sub forma unei înmlăștiniri, absolut fără niciun Dumnezeu, în care cu greu se poate distinge, la nivel de simbol, cristalinu’ unei ape de munte, greu încercat, uzitat și evocat în toate descrierile aiurea din ziua de azi.