Călător în spațiul estic
Salut! Acum când mă uit peste hărţi, îmi dau seama că am fost pe Vârful Ruscii, nu pe Vârful Gruiu.
Vineri seară, când împreună cu Sandu, Zburatoru’, am dat strigarea, nu m-am gândit, în nici un moment că o să fim 16 persoane, la intrarea pe Valea Ilvei Mari din Lunca Bradului. Încet, încet, cred că Valea Ilvei Mari o să devină celebră. În nici un caz prin cabanele care se înşiră de-a lungul ei…
Zilele Crăciunului mi le-am petrecut la Blaj. Am plecat cu gândul că voi sta în casă, cu toate că ştiam foarte bine în adâncul sufletului meu, că nu va fi aşa. În prima zi a Crăciunului, soarele zâmbea nepăsător. Parcă habar nu avea… afară era totuşi luna decembrie. În prima parte a zilei, îmi era ciudă…de ce oare nu am venit eu cu Vitara. Ce vreme superbă e afară, numai bună de umblat pe dealuri. Dupa orele amiezii, normal, îmi reproşam lipsa echipamentului. Am luat totuşi hotărârea să ma descurc cu ce am şi să plec pe jos spre pădurea copilăriei mele, Pădurea Cărbunare.
În a nu ştiu câta duminică în care nu am mai stat acasă, împreună cu Mirela, Marius si Codruţa, am plecat spre Călimani. Meteorologul de serviciu, de pe Retiţis, îmi spunea, cu câteva zile înainte că sunt 25 cm de zăpadă. Perfect pentru noi! La Lunca Bradului, facem joncţiunea cu Sandu (Zburătorul) si Mişu, ca să aşteptăm apoi cam 40 min după Carmen şi Cosmin. Oameni noi în tinuturi noi, au cam dat planurile peste cap, dar asta este. Pâna la urmă s-au dovedit “rumanschi” adevăraţi, vorba Zburătorului.
Rezervaţia 12 Apostoli este locul unde natura a modelat roca vulcanică din Călimani, martorii de eroziune rezultaţi având fizionomii diverse, de la ciuperci, şopârle şi dragoni la apostoli, mareşali şi…sfincşi.
Continuare…
Sulful nu ne mai putea face nimic. Dispărusem din fosta carieră, înainte ca “el” să ne învăluie cu mirosul lui neplăcut. Cerul se însenina spre nord. Apostolii lucrau ei ceva în taină, acolo sus, pe platoul de la baza Vârfului Lucaciu. Născuţi din lavă, au văzut cam tot ceea ce s-a întâmplat aici. Şi lucrurile sunt multe… Urcăm uşor, cu chef. Ne întoarcem din când în când să privim partea cea mai impozantă a muntelui. E frumos. Iese abur din el. Semn ca respiră, deci are viaţă. Traseul trece printre fostele sălaşuri de vară, un fel de “riviera” crescătorilor de vite. Suntem pe drumul laptelui, marcat cu mult entuziasm pe una din plăcuţele traseului tematic. Îmi fac timp să nu urmez cărarea, sărind peste câteva garduri. Pe unul mă cocoţ triumfator şi mă uit către vulcan. Se reface, nu e bai. Mi-ar plăcea să bubuie dintr-o dată. Uau ce atracţie! Să înghită satele de la baza muntelui şi apoi să formeze un crater imens. Ce atracţie ar mai fi… și probabil, lumea s-ar înghesui de această dată mai ceva ca la circ. 🙂
Exploatarea sulfului din Căliman debutează odată cu anul 1971. 6 ani mai devereme, cercetările geologice, conduse de geologul E. Butnaru pun în evidenţă rezervele de sulf nativ într-un con vulcanic secundar. Este începutul unei aşa-zise descoperiri care va modifica radical zona. La aproape 2000 m, apare peste noapte un oraşel, cu nouă blocuri de locuinte, clădiri de birouri, centrală termică, alimentară, bufet. S-au ridicat platforme industriale, s-au asfaltat drumuri, apoi s-a trecut la felierea propriu-zisă a muntelui..
„Măi, aştia ne-au tăiat muntele!”-Sulf Căliman, o poveste uitată
Sămbăta dimineaţa, în timp ce hălăduiam spre Piatra Craivei, m-a sunat Cristian Dorobanţu, făcându-mi o invitaţie, pe care în condiţii normale nu aş fi refuzat-o: Trialul Bobocilor, competiţie Off-Road care se organizează an de an la Târgu Mureş. Cu o urmă de regret, recunosc, am declinat participarea, explicându-i prietenului Cristian, locul spre care mă îndrept şi ce reprezintă acesta…
Cam cu aproximativ un an în urmă, imediat după ce mi-am cumpărat Vitara, am fost invitat de o gaşcă de baieţi la o ieşire în natură. Eu, doar copilot pentru “Soso” de la http://www.vitara4x4.ro/, cu impresii mari şi tari la aceea vreme despre cum va arăta maşina mea.Între timp aceste aspiraţii s-au cam domolit, izbucnind ici şi colo, lămurindu-mă cu timpul, că ceea ce vreau să fac, se potriveşte perfect cu ce am, iar de ce să nu mărturisesc, “băgatul” banilor într-o maşina nu e pasiunea mea…
Într-o formaţie de cinci maşini am plecat spre locul final al expediţiei, Dealul Becheci. A fost o excursie pe cinste, unde am avut ocazia să savurez peisaje sălbatice şi zgomot de maşini turate. Ciudată combinaţie ar zice ecologistul convins, dar mie imi place.
După aproximativ 1 an, ne-am întors la locul faptei printre ciulini, marăcini, noroi, puţină zăpadă şi un rezervor fisurat.
demeseriecalator 