Este fascinant să vezi că mai există persoane care după ce își cumpără cele necesare de la supermarketu’ din cartier rămân în magazin, unde cu privirea pironită prin geam, pe ceva nedefinit de afară, mănâncă fistic…
În timp ce mă uit la oamenii ăștia cu atenție, mă gândesc la șoferul de autobuz îmbrăcat în Moș Crăciun ce astăzi îl asculta pe Ștefan Hrușcă cu o satisfacție nedisimulată și care mi-a zis că deși înregistrarea e de mulți ani și’n post o ascultă mereu, lui i se pare că interpretarea e tot mai bună de la an la an, la vânzătoarea de la chioșcu’ de fructe și legume, o doamnă mică și grasă, simpatică, care astăzi mi-a zis “Vai Mami, ce mai faci? Am crezut că cine știe ce dracu ai pățit că nu ai mai trecut demult pe la mine” , deși nu ne cunoaștem decât de acolo și nici măcar numele unul la altul nu ni-l știm, dar are un soi, un fel de a-l rosti pe acel Mami, de mă farmecă și îmi aduce aminte de o asistentă medicală de la Sibiu, la cerșetorul din stație care când a vrut să-mi ceară bani și-a dat seama că tot astăzi mi-a mai fost cerut o dată și a zis “Scuze frate. Nu știam că tot tu ești”, iar eu i-am zis să stea liniștit că și mâine e o zi…
Într’adevăr, din punctul ăsta de vedere cartierul pare că încă mai respiră sănătos prin toți porii de care dispune, deși puțini dintre oamenii lui mai sunt capabili să vadă astfel de lucruri, deși până la primăvară mai e mult și lumea e a’ dracului de mizerabilă în hainele ei gri închise la culoare.
E decembrie, aproape de jumate, aproape ‘n Crăciun și iarna atacă ‘n culorile toamnei trecute din calendar…
demeseriecalator 
Leave a comment