Margine de Târgu Mureș

E într-un un tricou pe care scrie mare Dream Big și-o burtă pe sub el ca o bilă. Basca din cap, când vorbești cu el, și-o tot ridică pe frunte ca atunci când îl pui să judece ceva, ceva ce’n capul lui încă nu și-a găsit rezolvare.

-Am două sute de oi, le țîn aici între casa mea și a vecinului. Ca noroc c’am cumpărat terenu’ înaintea ăluia ce a făcut căsîle pentru oamenii ăștia ce le-au luat pe rate grele. Ficioru’, care’i în a unșpea la agricol, stă mai mult cu ele, cu încă unu’ ce l-am luat dintr-un șanț mort de beat, mi-l arată, e corcitură între român, țigan și ungur, nici el nu știe ce’i, e nimeni în drum, e într-o salopetă întreagă și în buzunaru’ de la picior, parcă croit anume pentru asta, are băgată o sticlă de Noimarct ce-i vine ca unsă când dă s-o scoată pe viteză de acolo.
Eu cu muierea fac taximetrie, numa’ ziua că noaptea numai ies că nu mai am cum.

Se uită iarăși cu ciudă către noua slugă și continuă :
Acuma la sfârșit de săptămână nu o să-l mai am, e târg la Pogăceaua după care îs zilele Mădărașului și se apucă să cânte la o vioară imaginară, și cine știe când o să mai vină înapoi, doar așa a vrut să steie la oi, dacă-l las să să ducă la toate astea. Ce mă ‘nervează pe mine nu’ i asta, îi că acuma douăzăci de ani aici nu erau căsî, și î-ul de la urmă i se aude nervos, acuma îs, și iarăși î-ul se aude foarte apăsat, foarte nervos, de parcă ar sta să omoare pe cineva pentru spațiul ăsta de aici ce nu mai arată ca acuma douăzeci de ani, din cauza asta tră să leg câni, și î-ul se aude clar, de data asta, a crimă, că’ n fiecare curte îi un copil și un câne. Io am opt.

Are ghiul de aur pe degetul mare de la fiecare mână, cu inelele de la Audi ștanțate pe el, iar la gât lanț gros, tot o zală neagră ce străluce, băgată cam la patra sau a cincea verigă de aur.
Margine de Târgu Mureș. Când treci pe lângă casa lui calci la propriu pe floci de lână de oaie și de câine…

One thought on “Margine de Târgu Mureș

Add yours

  1. Bre, omule, zâc șî eu, ca un nepriceput:E un text bun. Sî meri mai departe, cât îs cuvintele în poartî, tocma cele ce sî poartî în tătî zîua șî-n lumea paginilor scrise.Spor!             Cu drag,                            Andrei

    Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑