Muntenegru, Restaurant Stara Kuca: boacăza de pe marginea drumului

Într-o boacăză pe marginea drumului, tranșează unu’ mieii gata rotisați ca pe fasole. În timp ce stau și aștept să îmi vină rându’, amuzat mă gândesc la “Tunurile din Navarone” scrisă de Alistair MacLean, una din cărțile copilăriei mele. Cu siguranță, bubuitura fiecărui obuz tras în acea carte este egalată, cel puțin, ca putere, de zgomotul fiecărei lovituri de satâr de aici.

Între doi miei gata împărțiți, omul își face treaba: se ceartă cu propriu’ câine pe care îl mai calcă uneori pe coadă, urlă după nevastă și fată să mai aducă câteo masă afară pentru niște prieteni apăruți inopinant, aparent vechi cunoștințe, își linge degetele și atunci parcă se minunează el însuși de cât de bun este sau uneori, când nevasta nu poate, calculează el nota de plată cu calculatorul de buzunar, direct în fața clientului, sub ochii lui, pe față de masă albă. Fără bon, ce scrie pe ecran, aia e și basta. În spatele boacăzei, are o mașină veche fără roți din care ies pisici, o grămadă de navete de bere, o casă neterminată, două butelii aruncate pe jos și trei ciobănești de Asia Centrală care dorm într-un țarc. În față, e o parcare mare, în care multe din națiile occidentului, acum, sunt la cheremul lui.