Deleni-Obârşie , locul fără oameni

Biserica din Deleni-Obârşie, Jud Alba
Biserica din Deleni-Obârşie, Jud Alba

Deleni-Obârşie este în momentul de faţă o localitate depopulată, de pe teritoriul municipiului Blaj. În trecut aparţinea comunei Tiur şi avea aproape 100 de gospodării. Dezvoltarea locală din perioada interbelică şi imediat de după aceasta, bazată în special pe agricultură, a permis construirea unei biserici în 1947 şi a unei şcoli primare clasele I-IV. Dintre dascălii care au activat la şcola respectivă a fost şi un unchi de-al meu (Jidveian Ioan), care chiar îmi povestea în anii ’90 despre situaţia de acolo, de dinainte ca localitatea să fie oarcecum abuziv desfinţată, prin luarea pământului de la oameni şi trecerea lui în posesia CAP (cooperative agricole de producţie/căcat acoperit cu paie). În acest context locuitorii au fost nevoiţi să se mute mai aprope de Blaj, în special la Tiur, de unde puteau face naveta la locurile de muncă create în fabricile industrializării comuniste.

Ulterior prin desfiinţarea comunei Tiur şi comasarea ei de către oraşul Blaj, localitarea Deleni-Obârşie devine parte componentă a municiului Blaj. În momentul de faţă mai stau în sat temporar două-trei familii. De asemenea, există şi aşezare monahală dezvoltată după 2000.”

Recunosc, ca om al Blajului, am auzit relativ târziu despre existenţa localităţii descrisă mai sus. Prin liceu se petrecea momentul, când în cercul de prieteni pe care îl frecventam, vărul meu, Bogdan, făcea parte dintr-o formaţie de muzică populară cu acelaşi nume. Rădăcinile lumeşti ale proaspeţilor cântăreţi îşi spuseră cuvântul în numele ansamblului. Cd-ul audio apărut, părea să împingă povestea mai departe, dar aripile frumoşilor cântăreţi s-au frânt destul de repede, în urmă lor rămânând doar trilurile şi acest nume „Obârşia” Este o altă poveste, care cu siguranţă îşi are paginile ei. Dar nu aici…la acel moment, am vrut să fac o incursiune în necunoscutul „Obârşiei”, paremi-se cu bicicleta…nu a mai avut loc, tentaţiile fiind altele şi prea mari în acele vremuri. Ulterior, incursiuni au mai fost, dar toate pe hartă, degetul şi ochii find cel mai bun mijloc de locomoţie spre acel loc. Unul din locurile de lângă noi, totuşi, pe care aveam să îl văd, abia într-un început primăvăratec de 2014, alături de Mirela şi de Ghiţă (George Roşian), autorul descrierii tehnice de mai sus.

Indiscutabil om al Târnavelor, într-o continuă căutare pe plaiuri someşene, Ghiţă, este omul pe care l-am cunoscut în trenul care ne ducea spre Cluj, la şcoală, la începutul fiecărei săptămâni. În tren mi-am cunoscut şi soţia…Mirela, pe care deseori o alint, indiscutabil, cu atributul „minunata mea soţie”. Aşa mi-a fost dat, ca pe oamenii de calitate din jurul meu să îi întâlnesc în trenuri. Cu toate acestea, peste ani, am renunţat la tren. Progresul din viaţa fiecăruia, ne face să uităm…încă o poveste, ale cărei pagini nu îşi au locul aici.

Sărbătorile Pascale te fac să te întorci cumva la origini. Gustul de aventură te face să fi activ, iar masa copioasă, te poate opri doar pentru câteva ore. Iată-ne în faţa porţii lui Ghiţă, unde mama lui, îmi dădea mie şi Mirelei sarmalele. Ghiţă avea pacheţelul lui, cu altceva…într-o continuă căutare…chiar şi culinară, Ghiţuca al nostru, refuza sarmalele mamei. Curios…eu, noi, recunosc, recunoaştem cu mâna pe inima, multe dintre vizitele către Tiur, de sărbători aveau şi acest scop…sarmalele..O Doamna incontestabilă, mama lui Ghiţă 🙂

Dealurile Tiurului, mărgineşte micuţa localitate de pe Târnavă. Situată la 5 km, de Blaj, Tiurul a oscilat de-a lungul timpului între Blaj şi statutul de localitate independentă. Încă pe o bună porţiune, drumul dintre Tiur şi Blaj, nu e mărginit de case. Doar Lunca Târnavei Mari, încă neunită. Mai jos „Podul de Fier” le aşteaptă pe amândouă. Mulţi blăjeni îşi au originea în acest loc. Şi eu, prin bunicul meu „mă trag” de aici…luăm cu asalt Vitara! Spaţiul dintre scaun şi uşa din spate se umple rapid. Avem sarmale, avem lemne de foc, avem secure şi mai presus de orice, avem o poftă teribilă de hălăduit. Coama dealului ce mărgineşte satul e mâncată rapid de „Pitică”. Ne oprim sus pe interfluviu. Verdele primăvăratec ne primeşte acompaniat de galbenul rapiţei. În faţă Trăscăul. Muntele cu care a crescut Ghiţă la fereastră, zâmbeşte voios. Vine primăvara, apoi vara, iar musafirii, îi vor trece din nou pragul. Ce-i drept cam tocit, în comparaţie cu falnicul Făgăraş, care îşi ascute privirea prin turnul de control, încă alb de zăpadă, Negoiul. Ne uităm cu binoclul, facem poze. Aflu că am fost şi model al unei treziri la viaţă, dintr-o altă viaţă, de dată asta puţin cam „corporatistă” până atunci, chiar dacă obiectul activităţii era…didactic. Mă bucur să văd că cineva aprecia ieşirile mele. Au fost câteva. Cu Ghiţă, doar telefonic ne-am mai întâlnit o bună perioadă de timp, până în acel moment. Dar camarazii nu se uită…e uşor când îţi găseşti parteneri de discuţie şi „pe-o minte”. Mirela trece în spate, îndurând suspensia nu prea modernă a Vitarei, care e totuşi fată mare, are 18 ani, doar 🙂

Intrăm pe hotarul comunei Secăşel. Învăţ geografia facultăţii mele. De la Ghiţucă, întotdeauna, am avut ce învaţa. De fapt de la el, am învăţat adevărata geografie. Restul a fost can-can-ul şoarecelui de bibliotecă.

Gata! Se vede biserica Obârşiei. Curios cum o localitate depopulată în prezent a avut o biserică aşa mare. Turnul ei, este vecin cu platoul Cândrelului. Mai târziu, acel platou m-a găzduit într-o noapte superbă la cort, într-un sfârşit de august, îmbrăcat în doliu pentru mine. Platoul Diavolului…doar noi trei pe el. Frumos se vede Obârşia cu Cândrelul în spate şi un pâlc de pădure, lângă.

Din depărtare biserica doarme. În stânga apare un alt martor al unor vremuri de mult trecute…satul Fliteşti, pe care, mai târziu, l-am descoperit prin intermediul omului Vasi Moldo’. Frumos om, paznic al singurătăţii locurilor. Intrăm în sat, pe fosta uliţă, margintă de case altădată pline. Am mai fost în sate părăsite. Am avut mereu impresia că cineva mă urmăreşte de la geam. Căndrelul nu se mai vede. De atunci l-am vizitat de trei ori, într-un an în care s-a apropiat mult de Călimani, ca şi gazdă bucuroasă, că mă primeşte. Întotdeaua, pauzele de masă au fost o plăcere pentru mine. Mai ales când hălăduiesc. Biserica ne întâmpină cu poartă deschisă.

Intrăm în curtea prevăzută cu un mic loc acoperit. Numai bun de mâncat. Rămân surprins…Gicu mănâncă sarmalele mamei lui. El care nu mânca decât sarmalele altcuiva!…semn bun. Într-o iarnă, cu câţiva ani în urmă, la o ora de georgrafie, ţinută ad-hoc, pe malul Târnavei Mici, Ghiţă nu a crezut în termos şi în ceaiul fierbinte pus de seara şi luat de el cu asalt, ca pe o ţuică bună. Ce a urmat…doar limba lui ştie 🙂

Luăm fostul sat la pas. Case părăsite şi …şopârle. Frumoase şi verzi sfidează căldură începutului de primăvară, stând tolănite la soare. Vitara o las deschisă în curtea bisericii. În jur nu mişcă nimic. Iarba în jurul caselor e până la genunchi. Va fi un an bun cu siguranţă pentru cosaşi. A şi fost până la urmă…

Casele s-au mutat nepăsătoare în localitatea mai apropiată de drum şi de combinatul care s-a construit în Blaj. Mai aproape de civilizaţia dătătoare de speranţe false. Ne întoarcem în curtea bisericii. Luăm din nou cu asalt Vitara. Următoarea destinaţie va fi Valea Vezii, locul unde am găsit mielul peste câteva luni. Nu înainte de a închide respectuos poarta de la intrarea în curtea bisericii uitându-mă spre locul unde Ghiţă a mâncat sarmalele mamei lui. Semn bun pentru viitor! Chiar şi din partea unor sarmale gustoase!

Drumuri Bune, Drumuri de poveste!

Epilog:

Mai jos, o serie de hărţi cu localizarea satului părăsit Deleni-Obârşie, din zona Municipiului Blaj, Jud Alba

Advertisements

5 thoughts on “Deleni-Obârşie , locul fără oameni

  1. E pacat.
    E pacat ca atitea destine s-au rupt in cautarea a altceva, si abandonarea radacinilor.
    Mi s-a parut dureros de fiecare data cind am intilnit sate si case parasite.
    Sate atestate documentar de le pa 1400 sau mai recent.Au reusit sa se mentina atitia amar de ani, iar acum-unele din ele doar in anii din urma- sa dispara.
    Frumoasa excursie.
    Multumesc!

    Liked by 1 person

  2. Pe undeva progresul, pe undeva presiunile vremurilor, dorinta de mai bine, cauze georgrafice…cam toate au contribuit la exodul oamenilor. Raman, asa cum sunt o insula de mister si o pata de culoare in peisajul locurilor.

    Liked by 1 person

  3. Citind acum randurile tale imi aduc aminte cu drag de o vara petrecuta in curtea bunicii mele de la “hodaile Tiurului” cum i se zicea. Faine locuri pacat ca se pierd incet incet .

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc pentru interes 🙂
      Să sperăm că nu va fi așa. Cel puțin, biserica va rămâne.
      Vezi că am mai scris un articol despre Deleni-Obârșie, tot pe blog.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s