Glogoveţ-Urmele urieşilor de altădată

Satul Glogoveţ, văzut de pe Dealul Ţuţuman

Trăim vremuri de poveste şi legendă. Departe în timp, legenda se revarsă peste noi. Ne contopim într-un aluat moale, în care ne zvârcolim de plăcere. Începem să visăm, iar asta ne face bine. Zâmbim şi ne perpelim de plăcere. Suntem din ce în ce mai aproape de eroii legendelor trecute, iar asta ne place şi mai mult, Îi luăm de mână, îi strângem în braţe. Fetelor din poveste le pupăm buzele cărnoase, în timp ce mâinile noastre  mângâie cosiţele îngălbenite, de toamna dorinţelor noastre. Vrem să fugim, dar nu putem…sânii lor ne ţin în loc, buzele lor ne stăpânesc minţile. Ne înfăşoară cu pletele lor blonde. Ne strâng la pieptul lor, cald. Murim, visând! Ne trezim brusc! E tot în vis! Lacrimi mari se revarsă din ochi. Ne-a plăcut! Mai vrem…

Urieşii cu feţele şi  fetele lor, se revarsă peste noi. Stăpâneau teritorii întinse, într-o lume în care nu vedeai coamele dealurilor şi crestele munţilor de puzderia de pădure.  Erau peste tot. Erau şi în Cetatea  Glogoveţului, trăind deasupra tuturor, în vârful Ţuţumanului. “Vorbeau româneşte, aşa cum grăiesc românii, astăzi, dar mult mai curat”. Zâmbeau sfidător şi cuceritor, unei lumi în care saşii de la Mănărade sau ungurii din Tiur, încă nu erau.  Gigantici, păşeau de pe un munte pe altul, de pe o vale pe alta.  Fetele lor era blonde. Mai blonde ca şi spicul grâului, ca şi paiuşul dealurilor, toamna.  Ciobăniţe destoinice, îşi creşteau nederanjate de nimeni turmele. Rusalina, era mândria cetăţii. “Ruptă din soare, era tinerică şi fragedă, ca firicelul de cânepă la Sânzâiene”(Legenda Urieşilor-Monografia Satului Glogoveţ).

Răul se revarsă însă, peste aceste meleaguri. Treptat coboară din munţi negrii ca smoala. Ne învăluie, iar noi visam temători . Rusalina e răpită de lângă turma ei. În zgomot de cai nărăvaşi, corciţi cu vipere uriaşe, este dusă peste munţi şi dealuri, peste văi şi păduri. Fulgere brăzdează cerul şi pământul. Zvârcolindu-se în braţele unui puturos,lasă în urma ei, câte-o mărgea din şiragul primit la botez. Din loc în loc apar lacuri, unul pe Hula Blajului, altul la Iclod, apoi la Cetatea de Baltă şi tot aşa până departe, dincolo de Munţii Rodnei.

Ne frecăm la ochi, buimaci, trezindu-ne. Deznădăjduiţi, ne aruncăm hainele de pe noi. Păşim într-o nouă zi tristă. Plozii mârâie în jurul nostru, înfometaţi şi plictisiţi Habar nu au, ce am  visat noi. Păşim trişti, prin lumină. Oftăm şi  jelim. Frumoasa  Rusalina,  pare că a dispărut,  pentru fiecare dintre noi…Definitiv!

Citisem crâmpeie din Legenda Urieşilor în Monografia Satului Glogoveţ.

Monografia satului

Sub titlul, Glogoveţ-Satul de sub Cetatea Urieşilor autori Ioan Mihălţan, Costea Valerică şi Viorel Budiu. lucrarea m-a inspirit, acest lucru permiţându-mi să formulez o variantă proprie, puţin nuanţată, a legendei. Au fost şi motive reale, legate de istoria şi personalităţile locului. Poetul iluminist, dar şi juristul Vasile Aaron, este născut aici, iar pe Dealul Ţuţuman, cel mai înalt punct de pe raza localităţii, chiar a existat o cetate.

…ies din Blaj către Mediaş, urmând să mă opresc la Glogoveţ,  într-o frumoasă zi de duminică văratică. Soarele zâmbeşte frumos, iar valea Târnavei Mari e superbă cu atâta viţă de vie. Sus, pe coamele dealurilor, pădurea încă domină podurile teraselor. E ieşirea din oraş care îmi place cel mai mult. Trec rapid de podul peste Târnava Mare care duce către fostul sat săsesc Mănărade şi ajung la indicatorul care îmi spune că trebuie să mă despart de şoseaua naţională. Din acest punct, până în sat mai avem 1km.

Dosit pe o vale îngustă, nefavorizat deloc de condiţiile naturale, satul Glogoveţ, aparţine din punct de vedere admnistrativ, comunei Valea Lungă. În trecut, centrul de comună cu acelaşi nume, situat la o distanţă de 3 km,  de satul Glogoveţ,în plin culoar al Târnavei Mari, deosebit de favorabil  agriculturii, era un sat aproape în totalitate săsesc. Puţin mai departe de această localitate, întrunind aceleaşi condiţii, se află altă aşezare cu o populaţie săsească destul de consitentă în trecut. Este vorba de satul Cenade, satul copilăriei lui Agârbiceanu. Mai jos, către Blaj, de care ne desparte, 8 km, avem încă un sat fost săsesc: Mănărade (zonă suburbană a Blajului), iar bunăstarea dată de agricultură, este aceiaşi.

Amplasarea în teritoriu

Detaliu Orto-foto-plan

Detaliu Topo

Îmi creionez astfel, primele idei clare, ce ţin de condiţiile istorice, dar şi de geografia locului. Toate aceste sate, foste săseşti, în număr de trei, ocupă areale foarte importante din punct de vedere agricol, terenuri situate în lunca Târnavei Mari şi pe podurile teraselor, defrişate. Viţa de vie, una din culturile de bază în zonă, se găseşte din abundenţă, tot pe aceşti versanţi domoli, de pe malurile Târnavei Mari. Doar micul sătuc românesc, apărut ca o insulă într-o mare saxonă, favorizată de istorie, este înghesuit pe o vale secundară, minoră, din podişul Târnavelor. Perimetrul satului, se dezvoltă de-a lungul acestei vai. Formaţiunile  marnoase, au impus alunecări de teren, nisipurile au favorizat apariţia ravenelor şi a torenţilor, iar când aceste două formaţiuni, au făcut casă bună, alunecările de teren, s-au manifestat din plin. Împinşi pe această vale, în care versantul stâng este marcat de numeroase fenomene de risc, agricultura satului, s-a putut dezvolta,foarte puţin. Doar pe versantul drept, unde apariţia unor formaţiuni mai rezistente la eroziune, au permis formarea în timp a  unor platouri (poliţe structurale), care chiar dacă au o pantă destul de accentuată, nu sunt marcate de procese de versant: alunecări de teren, ravenaţie, eroziune sau spălare de suprafaţă.

Versantul drept al văii, care străbate localitatea Glogovet. Datorită înclinării mai reduse a pantelor, satul se dezvoltă cu preponderentă la baza acestui versant

Versantul drept al văii Glogovețului, marcat de numeroase fenomene de risc.

Pe acest versant(drept), casele sunt puține, iar culturile agricole lipsesc

Edificator, la cele menționate anterior e afirmația unui sătean, pe care l-am întâlnit la plecarea noastră din sat. L-am întrebat:

-Unde cultivați porumbul?

-În lunca Târnavei acum, dar mai demult, pe vremea străbunilor, nu cultivam acolo. Acolo, în lunca Târnavei, era terenul sașilor din Valea Lungă. Abia, după plecarea acestora, adică undeva, după 1970, acele terenuri, au fost “arendate”, satului Glogoveţ.

Intrarea în sat a devenit se pare asfaltată. Cu câțiva ani în urmă, am mai fost în acest sat, iar drumul era unul de țară. Acum e asfalt, până la un anumit loc, iar datorită proastei execuții și a negării faptului, că nu peste tot trebuie asfalt, acesta începe să fie vălurit. Din loc în loc, cocoașe mari în drum își fac apariția, semn că mișcările telurice sunt intense. Asfaltul se termină, iar eu ajung în centrul satului. În fața mea, se află monumentul închinat memoriei lui Vasile Aaron, născut aici. Lângă acest monument, o troiță cu numele eroilor satului, morți sau dispăruți în cele două războaie mondiale, completează acest mic ansamblu . Dacă ai întreba un sibian, ce reprezintă pentru el, numele lui Vasile Aaron, probabil că mulți s-ar gândi la unul dintre cele mai mari cartiere de blocuri comuniste, din  orașul de pe Cibin.

Drumul care duce în sat, porțiunea neasfaltată

Porțiunea asfaltată

Micul ansamblu, dedicat eroilor de război din Glogovet și memoriei, poetului iluminist, Vasile Aaron

Lista eroilor morți, în cele două războaie mondiale

Vasile Aaron, iluministul,născut în 1780, la Glogovet, într-o Transilvanie multietnică, dar în care numai unii aveau drepturi, urmează cursurile Seminarului Teologic de la Blaj, după care continuă Dreptul la Cluj. Devine astfel avocat, pe lângă Consistorul Episcopiei Ortodoxe din  Sibiu. Este primul  avocat român din Transilvania, care are dreptul de-a pleda în fața instanțelor săsești din Sibiu. Vorbește mai multe limbi de circulație europeană, printre care latina, germana şi maghiara, se remarcă prin prelucrările literare pentru popor,după legende antice, compune poezii cu un real succes, iar în scurt timp, favorizat de cunoștințele juridice, dar și de prestigiul pe care l-a dobândit în fața instanțelor săsești, devine notar al Companiei Grecești din Sibiu. Vorbim astfel, de reprezentarea intereselor unor vechi familii grecești, stabilite in oraşul Sibiu, specializate în comerțul cu mărfuri, provenite din Orient.

Acestor familii, saşii le cer “politicos” să părăsească Sibiul, pe la 1700. Nu vroiau concurenţă. “Cererea”, se adresa, de asemenea şi familiilor de negustori, alţii, decât saşii sau maghiarii.

Din această companie comercială, alaturi de greci si  macedoneni, mai făceau parte mulţi români,  dar si aromâni.Multă vreme, Episcopia Ortodoxă din Sibiu, a fost subordonată acestei companii comerciale Dincolo de interesele comerciale, acesti oameni, erau uniţi prin religie,  într-o lume catolică şi lutherană, profund netolerantă, la aceea vreme. Adeziunea lui Vasile Aaron, devine una normală. Prin preocupările sale, culturale , susţine latinitatea limbii române, face mai multe călătorii la Viena, la Curtea Imperială, cerând drepturi sporite pentru românii din Transilvania.Se încadrează astfel, prin întreaga sa activitate culturală, în ideile promovate de Şcoala Ardeleană

Îmi continui drumul, urmând uliţa satului, prafuită de această dată. Asfaltul aici nu a mai ajuns. Sunt cu rucsac în spate și bețe de mers pe munte. Lumea, puțină de altfel la număr, se uită cam curioasă după noi. Îi ignor și încep să  mănânc prune, agățându-mă de toate gardurile. Îmi plac foarte mult, prunele anul acesta. Un an rodnic, ele fiind din abundență. Caut biserica satului, pe care ulterior, am găsit-o într-o altă zonă. Trec și pe lângă câteva construcții rezidențiale, destinate orășanului care vrea să fugă de tumultul cotidian. Asta, ca să folosesc o expresie elegantă.

Şcoala

Gunoaie, ca de obicei, aruncate în albia văii, care străbate satul

Ajung în capul satului, unde îmi dau seama, că nu o să mai găsesc nici o biserică. Ridic capul spre cer și mă uit către vârful dealului. E cel mai înalt punct din sat, iar iarba de pe vârful lui e galbenă.Ca pletele Rusalinei. Pornim cu stoicism spre Ţuţuman. Urc de-a dreptul prin grădina unui sătean și ciupesc din când în când câte-o prună. Sper să nu se supere, dar e cam neîngrijită grădina. Bețele își fac datoria, iar eu înaintez excelent pe o pantă destul de abruptă. Râpa urieşilor e cel de-al doilea obiectiv pe care vreau să îl văd. Se deschide în fața mea, de parcă ar vrea să mă înghită. Zbang! și sunt pe burtă, dând cu barba în pământul nisipos. Bravo Dane! Caşti ochii după trovanţi, mai ceva ca după gagici și nu te uiţi pe unde calci. Acum, dacă tot am ajuns jos mai repede, decât am planificat, pe fundul văioagei, hai să ne uităm puţin mai atent.

Organism torențial dezvoltat în versantul drept al văii

Trovant

Dezvoltată, într-un organism torențial, pe partea stângă a Văii Glogoveţului, ravena în care mă aflu, mi-a atras atenția, deoarece are un trovant într-unul din pereţi, destul de impunător și câțiva pui mai mici. Din loc, în loc, câteva cuburi mici, însurubate în malul nisipos, îmi atrag atenţia. Este o zonă foarte sălbatică, această ravenă. Îmi place,pentru că, e foarte naturală. Nisip fin și trudă multă din partea naturii.

Ies și urc din nou voinicește. Mirela mă așteaptă deja, pe o băncuță sub Ţuţuman. Cândva,în acest punct, Cultura Coțofani, lăsa o cetate, vizibilă încă pe la 1600-1700. Începând cu domnia regelui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cel care și-a luat-o pe cocoașă la Posada, de la Basarab I, al nostru (Djuvara îl face cuman), rolul acestor mici cetăți interioare, scade. Ca atare, cetatea de la Glogovet, rămâne singură în bătaia vântului, până în perioada amintită mai sus. În acea perioadă,începe să fie sistematic demolată, materialul de construcție provenit de aici, fiind folosit la construcția unui castel nobiliar, castelul Bethlen de la Sânmiclăuş,sat situat pe valea Târnavei Mici. Vom ajunge şi aici, odată. După acest episod, peste Cetatea Glogoveţului s-a așternut uitarea. Din când în când, aventurieri sau căutători de comori, mai râcâie pământul tare. Fără success însă. În prezent, nimic nu se mai vede, din ceea ce a fost odată, Cetatea Urieşilor și a Rusalinei.Şanțurile de apărare sunt acoperite de vegetație, iar din loc în loc, mai dai de câte-o caramidă veche sau bucată de țiglă.

Drumul nostru se afundă,  prin păduri dese de gorun, departe de lumea care rămâne în urmă. Peste podurile golașe ale culmilor dintre văi, spre cabane de vanatoare ascunse de ochii lumii. Departe în zări, munții apar. Capetele noastre se întorc involuntar către ei. De după ei, pletele Rusalinei, galbene, ca iarba Ţuţumanului, fâlfâie în vânt, lovind din când în când norii. Scoate un ochi temător de după o creastă. O văd, dar îmi continui drumul. Nu o pot salva… Asta e clar! Nu sunt din neamul ei!. Cerșește îndurare, iar eu îndurerat mă afund în pădurea deasă. Vremea ei va veni…

“Cândva, se va naște un fecior de crai, care în scări de aur va încăleca. Cu buzduganul în mână, va zdrobi lumea de la Apus si Rasarit, de unde își va aduce acasă, mireasa furată de Zmei, într-o zi fără noroc…

Atunci, va fi nuntă mare în țara asta”…(Legenda Urieşilor-Monografia Satului Glogoveţ.)

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!