Subotica, Serbia: în care am impresia că’n orice moment voi fi împușcat.

Localu’ este un spațiu anost unde felul principal e cevapi, pereții îi sunt zugrăviți în roz până la jumate după care începe faianța, arcade ionice din zăpadă artificială îi sunt la colțuri puse , hârtie creponată atârnă încă de pe pereți de la evenimente demult trecute.
Localu’ se numește, bineînțeles, Sarajevo, înăuntru cântă Halid Bešlić , Džej Ramadanovski ,Kemal Monteno și Đorđe Balašević. Doi morți și doi vii care se tot repetă.

Este un spațiu pe care îl detești, pe care nu dai doi bani de multe ori , situat între “pekara” “Europa” unde se vinde burek și magazinul de biciclete “Venera” . Peste drum e un magazin de ață, iar mai încolo niște hipsteri tund barba altor hipsteri. Oricum , dacă privești către orizont, strada asta cât e de lungă se continuă tot așa. Nu e nevoie să mergi mai încolo ca să vezi ce vine.

În afara personalului , numai noi și-un copil mai eram înăuntru , copilul când a intrat cu mama ținându-l de mână a scos brusc un pistol cu apă cu care a tras. A început să ne ciuruie fără resentimente și fără apă, noi n’am mai apucat să ne ascundem, secerați ca spicele am murit cu toții fără a avea vreo vină, laolaltă cu chelneru’ , laolaltă cu băiatul ce urma să ducă mâncarea la pachet , laolaltă cu însăși bucătareasa tânără , ce deși grasă , a venit tot într-un suflet din spate, din bucătărie în față și care după ce a murit și ea alături de noi a râs de el și l-a pișcat drăgăstos de obrajii grăsuți la fel ca ai ei, semn de dramă, căci se cunoșteau…
Acuma băiatu’ mănâncă cevapi relaxat, ochii îi joacă’n cap ca după o treabă bine făcută. Pistolul cu apă golit în noi e pus la vedere pe masă cu țeava îndreptată tot către noi, ca pentru o nouă moarte.

Mai târziu, la întoarcerea în țară , mi-a spus unu’ de acolo ce stă în vamă, că românii merg la piață duminica la Subotica și că de acolo poți cumpăra tot , de la chiloți și până la pistoale și puști de asalt , de adevăratelea. Sârbii le-ar avea de când a fost războiu’.
Am vorbit cu el minute bune, amical. Era pustiu, a zis că trec zece oameni pe zi maxim . Era o atmosferă de filme western, de Gunfight at the O.K. Corral: pustă, liniște , drept , senzația aia că nimic nu se poate termina , un câine fără un ochi pierdut într-un duel și vântul care flutura aiurea steagurile rupte ale celor două țări…