Nevoia de-a marca

2015-08-15 11.14.03

Având ca și km “0”, localitatea  Rîmetea, jud Alba, cea de-a doua tabără de refacere a marcajelor turistice, din zona Munților Trăscău, a început pentru mine cu arborarea unui mic tricolor, la oglinda Vitarei.Apoi, am pornit la drum  și cu o mică îndoială, născută din egoismul omului, care vrea să își urmărească, doar propriile scopuri, uitând de semenii lui.  Aventuros şi nemanifestand nici un gram de fidelitate, liniştii locurilor în care mă aflu, temerile mele zburau spre  o drumeție pe munte, monotonă şi fără însemnatate epică. Motivele ivite în mintea mea, erau destule şi la baza lor, erau  vopselele și drujbele cărate după noi. Treptat insă, pe culmile domoale ale Bedeleului, incursiunea s-a dovedit o adevărată probă de aptitudini sportive şi educaţionale. Se mai adaugă apoi, munca depusă şi perseverenţă.

Aventurile nu au lipsit, pornind de la simpla încurcare a cutiilor de vopsea, astfel încât pe vârful muntelui, în loc de o două cutii de vopsea albă, ne-am trezit cu o cutie de vopsea albă şi una neagră. Numai că, totul se întâmplă cu un scop în viață. Chiar și dacă,  este vorba despre o acțiune de voluntariat.

Pierderea traseului, marcarea unui traseu, greșit, corectarea marcajului prin acoperirea lui cu vopseaua neagră, apărută fără voie pe vârful muntelui,  fără a mai trece prin calvarul ștergerii cu diluant al semnelor, vin să accentueze încă odată un lucru clar: în viață totul se întâmplă cu un scop.

Notă:

Cea de-a doua parte a articolului, reprezintă  considerații personale, pe care le-am “dobândit” după ce am urcat individual (în afara evenimentului) din Rîmetea pe Piatra Secuiului. Aceste considerații nu au legătură cu absolut nimeni dintre cei ce au participat ca voluntari sau organizatori ai taberei de la Rimetea 

Iar dacă, tot vorbim de obiective, pe viitor, ar trebui stabilită o nouă dată pentru refacerea marcajelor din zona Rîmetea, mai precis a traseelor  care converg spre borna de pe  Piatra Secuiului. Din anumite motive traseul cruce albastră, care urcă pe frumoasa creastă calcaroasă, este marcat în paralel și cu steagul Italiei sau al Ungariei. Propun, chemarea turiștilor maghiari de pretutindeni (cei italieni nu o să vină, fiind prea departe de ei, acest obiectiv) și organizarea lor într-o tabără, la poalele crestei  semețe, care să aibe ca și scop principal, lămurirea marcajului care duce spre vârf. Nu cel al crucii albastre.

Obiective adiționale care vor fi  fixate:

  • pictarea tricolorului maghiar, pe linii orizontale mai lungi.  În acest moment, există riscul interpretării lui, ca fiind tricolorul italian.

2015-08-16 12.10.21

  • organizarea acestor  tabere an de an. În paralel, naţionaliştii români, trebuiesc încurajaţi, sa vină în număr cât mai mare aici, sa aplice peste tricolorul maghiar (bănuiesc), pe cel românesc. În acest fel, se justifică organizarea taberelor maghiare an de an, prin care se vor revopsi, mai proaspat şi mai corect, tricolorul maghiar.
  • Eventualele conferinţe sunt binevenite, putând fi atinse şi subiecte, cum ar fi: Tipuri de marcaje noi în zona Rîmetea-Colţeşti.
Doi îndrăgostiți pe Piatra Secuiului
Doi îndrăgostiți pe Piatra Secuiului

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

Notă:

Toată consideraţia mea, voluntarilor care s-au ocupat de acest proiect.

Parteneri:TrăscăuCorp Zlatna, Asociaţia pentru turism montan și ecologie Albamont Alba-Iulia, Asociaţia Ecouri Verzi Cluj Napoca și Serviciul Salvamont Alba.

Felicitări acestor asociații, care prin munca depusă în mediatizarea evenimentului, au reușit să atragă un număr mare de voluntari 

6 thoughts on “Nevoia de-a marca

Add yours

  1. Salutare Camarade. Scuze, ma bag unde nu fierbe oala mea de Gulas dar nu ma pot abtine ;). Eu propun steagul Japonez ca e mai economic (nu mai trebe verde) si mai simplu: un patrat alb cu o bulina rosie :)))). Drumuri de poveste Danut.

    Liked by 1 person

    1. Salut! Mulțumesc camarade! Eu aş propune, ca fiecare să îşi vadă de treaba lui. Aparți unei minorități, respectăți tradițile şi neamul, limba şi obiceiurile, laudă țara în care trăieşti. Dar nu vopsi pereții stâncoşi, că nu e holul unde zugrăveşti, odată la doi ani. Viceversa e valabilă! 🙂

      Like

  2. Corect. Sunt cu totul de acord cu tine. Din pacate aceasta “libertate de exprimare” nu toata lumea o antelege la fel. Important e ca este vreme faina si noi avem noroc.

    Liked by 1 person

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑